11 C
București
vineri, ianuarie 10, 2025

Proteste în București împotriva anulării alegerilor. Manifestanții au trecut la amenințări: „Să vedeţi dacă-l interzic pe Georgescu”

Câteva sute de protestatari s-au adunat, vineri dimineață, în fața Palatului Parlamentului și la sediul Curții Constituționale, pentru a-și exprima nemulțumirea față de decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din anul trecut.

Din mulţime unii dintre participanţi, au proferat ameninţări:

„Aoleu, să vedeţi dacă-l interzic pe Georgescu ce o să fie atuncea! Doamne şi fereşte! O să ardă mulţi din parlamentari, numai să îndrăznească! Dar cu cred că îndrăznesc! Deci dacă îndrăznesc lucrul acesta, e gata! Pe ei, oameni buni! Acolo fără milă, la ascuţit topoare şi chestii”, transmite News.ro de la fața locului.

Manifestanţii au adus cu e, pe lângă drapele ale României, cruci, fotografii ale lui Călin Georgescu dar şi o cutie în forma unui sicriu pe care au scris „DEMOCRAŢIA”. 

Mulţi dintre ei spun că nu participă la un protest, ci au venit să susţină demersurile făcute de avocaţii lui Călin Georgescu la Curtea Constituţională pentru a fi organizat al doilea tur de scrutin, după alegerile prezidenţiale din  24 noiembrie 2024. 

Avocata lui Călin Georgescu a luat cuvântul în faţa protestatarilor, explicând că Georgescu nu se află în ţară. 

„A fost necesar să fie în faţa organismelor internaţionale pentru a susţine cererile care au fost făcute acolo”, a afirmat reprezentanta  lui Georgescu.

 Unul dintre participanţii la manifestaţie susţine că judecătorii Curţii Constituţionale trebuie „pedepsiţi” pentru decizia pe care au dat-o

„Dumnezeu să-i ierte Dumnezeu să-i ierte, dar până când să-i ierte? Dumnezeu să-i pedepsească aspru, ca mai apoi să înveţe din astea. Cu iertarea nu ajungem niciunde! Cu atâta iertate… nu. Pedeapsă!”, a spus omul. 

Alt bărbat consideră că a ieşit la protest pentru că, în opinia lui, Călin Georgescu trebuie să fie preşedinte „din cauză că Dumnezeu l-a ales”. 

Un protestatar care se află printre cei care manifestează în Piaţa Constituţiei şi-a exprimat, live, pe o reţea de socializare, opiniile legate de situaţia care l-a făcut să iasă în stradă.

„Va fi presiune mare din partea externă numai să sperăm cu bine că ajunge Trump la putere şi dacă nici el nu va face nimica şi o să vadă poporul cum o să sufere cu taxele, cu toate scumpirile şi o grămadă de nemulţumiri în popor, o să fie cu răscoală şi o să fie cumva, dacă nu fac ăştia o schimbare”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.