12.8 C
București
duminică, octombrie 19, 2025

Raed Arafat, despre explozia din Capitală: Blocul are risc de colaps. ”Dacă a fost oprit gazul, înseamnă că cineva l-a deschis”

O explozie violentă s-a produs vineri dimineață într-un bloc de opt etaje situat pe Calea Rahovei, în Sectorul 5 al Capitalei. Deflagrația, urmată de incendiu, a afectat grav structura imobilului și a provocat moartea a trei persoane, alte 17 fiind rănite.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat că blocul este „cu risc de colaps”, iar locatarii nu trebuie sub nicio formă să intre în clădire.

„Zona va rămâne închisă. Nu se poate intra în bloc și adresez tuturor rugămintea să nu încerce să intre pentru a-și recupera documente sau alte bunuri. Există risc de colaps și este foarte periculos. Dacă se întâmplă ceva, se întâmplă în secunde. Aceasta este decizia experților”, a declarat Arafat.

17 persoane rănite și trei decese confirmate

Raed Arafat a precizat că explozia a afectat semnificativ una dintre fațadele blocului, care are forma literei „U”. Forța deflagrației a distrus complet mai multe apartamente, iar echipele de intervenție au evacuat zona pe o rază de siguranță extinsă.

Explozia a fost serioasă și a afectat o parte semnificativă din clădire. Zona a fost complet evacuată, iar accesul este restricționat până la finalizarea evaluărilor structurale”, a subliniat șeful DSU.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis că printre răniți se află persoane cu arsuri și traumatisme provocate de suflul exploziei.

Cauza probabilă: o acumulare de gaze

Raed Arafat a confirmat că, potrivit primelor date din anchetă, cel mai probabil explozia a fost cauzată de o acumulare de gaze.

„Există informații că, în cursul zilei de joi, echipe de la Gaze au efectuat verificări în zonă și au oprit furnizarea gazului. Dacă gazul a fost oprit, înseamnă că cineva l-a redeschis. Situația este în dinamică, urmează să vedem exact ce s-a întâmplat”, a spus Arafat.

Zona rămâne izolată, ancheta este în desfășurare

Autoritățile mențin restricțiile în perimetrul blocului afectat pentru a preveni alte accidente. Echipe de specialiști în construcții și gaze analizează stabilitatea clădirii și cauzele exacte ale deflagrației.

Traficul rutier este deviat, iar Poliția Capitalei și ISU au cerut locuitorilor să evite zona.

„Nu riscați să vă apropiați. În astfel de situații, orice mișcare greșită poate avea consecințe grave”, a reiterat Arafat.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.