-1.5 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Răsturnare de situație în cazul fiicei milionarului ucis prin atentat cu bombă. Instanța a pus-o în libertate

Curtea de Apel București a respins joi cererea procurorilor de arestare preventivă a Laurei Bîlcea (fostă Crișan), fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, considerând-o nefondată.

Aceeași decizie a fost aplicată și în cazul presupuselor sale complice, Bogdan Adrian Horodincă și Sebastian Ilie Bulbuc.

Surse judiciare susţineau că fiica afaceristului ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce ar fi aflat că acesta urma să o dezmoştenească. 


Judecătorii au decis ca cei trei să fie puşi imediat în libertate.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de procurori.

Laura Bîlcea şi cei doi presupuşi complici au fost acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

Conform anchetatorilor, cei doi complici au procurat, în mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.

Mecanismul a fost plasat în autoturismul lui Ioan Crişan şi detonat de la distanţă.

„În fapt, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă – procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept – şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06,59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”, transmitea Parchetul General într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost instigaţi la comiterea faptei de către Laura Crişan.

„Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, iar autoturismul a fost complet distrus. Prin modul, locul şi mijloacele de săvârşire, fapta a fost de natură să pună în pericol alte persoane şi bunuri”, precizează Parchetul.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.