Rezultate Bacalaureat 2024. Ministerul Educației anunță primele rezultate la Bacalaureat 2024, luni, 8 iulie. Candidații nemulțumiți pot depune contestații până pe 11 iulie.
Anul trecut, înainte de contestaţii, rata de promovare la Bacalaureat a fost de 72,8%, mai mică decât în 2022, dar mai mare decât în 2021, când a fost 67,8%.
Potrivit anunțului Ministerului Educației, notele vor fi afișate până la ora 12:00 pe site-ul bacalaureat.edu.ro și la afișierele școlilor unde s-a susținut examenul.
Cum se depune contestație
Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiţii:
- susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
- obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).
Peste 134.000 de candidaţi au fost înscrişi, dar peste 2.000 au lipsit la fiecare dintre problele scrise susţinute în perioada 1 – 5 iulie în 477 de centre.
În anul 2023, înainte de contestaţii, rata de promovare la Bacalaureat a fost de 72,8%, mai mică decât în 2022 (73,3%), dar mai mare decât în 2021, când a fost 67,8%.