Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis un nou mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, miercuri seara, în urma detectării unor drone în apropierea graniței româno-ucrainene de către radarele Ministerului Apărării Naționale.
Mesajul RO-ALERT, transmis în jurul orei 21,00, anunţa că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
”În această seară a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atacat asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei.
Menţionăm că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei despre faptul că sunt posibile atacuri ale Federaţiei Ruse asupra teritoriului ucrainean şi că există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional, în zona de graniţă a României cu Ucraina”, arată ISU Delta.