20.3 C
București
joi, iunie 5, 2025

România are cel mai mare deficit din UE. Nicușor Dan: ”S-au promis multe și nu am făcut nimic”. Ce va face noua administrație

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat marţi că România se află într-un grup de ţări cu deficit excesiv şi ţara noastră are deficitul cel mai mare.

El a anunţat că miercuri va avea loc o întâlnire a miniştrilor Finanţelor din Comisia Europeană care vor analiza ce măsuri a luat fiecare ţară.

”Suntem într-un grup de ţări care au deficit excesiv. E adevărat că noi avem deficitul cel mai mare dintre ţările cu deficit excesiv. Mâine este o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din Comisia Europeană, din ţările Comisiei Europene şi ei spun că pentru fiecare din ţările cu deficit excesiv dacă au făcut sau nu şi la noi o să spună că nu am făcut nimic”, a declarat, marţi, Nicuşor Dan.

Preşedintele a precizat că va fi o discuţie telefonică la care va participa şi el la început.

Întrebat ce asigurări va încerca să dea Comisiei Europene pe viitor, Nicuşor Dan a răspuns: 

”Este o discuţie în curs cu Comisia. Noi, România, am promis multe şi nu am făcut nimic, dar acum este o nouă administraţie. O să încercăm….Discuţia e pe două paliere. Este o discuţie cu vicepreşedintele Comisiei, domnul Dombrovskis (Valdis Dombrovskis – comisar european pentur Economie), care se concentreză pe deficit şi o discuţie cu doamna Gauer (n.r. – Celine Gauer, responsabil al CE cu implementarea PNRR) care se concentrează pe PNRR”, a afirmat Nicuşor Dan.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.