Șeful agenției de securitate Shin Bet spune că este personal responsabil pentru lipsa unui avertisment timpuriu pentru atacul criminal al Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie, scrie Times of Israel.
Într-o scrisoare adresată membrilor agenției, Ronen Bar scrie: „În ciuda unei serii de acțiuni pe care le-am desfășurat, din păcate, sâmbătă, nu am reușit să generăm un avertisment suficient care să permită zădărnicirea atacului”.
„În calitate de șef al organizației, responsabilitatea pentru aceasta este a mea”, spune Bar. „Va fi timp pentru investigații. Acum ne luptăm”.
Cu câteva ore înainte de atacul din 7 octombrie, instituția apărării a identificat o mișcare neobișnuită în Fâșia Gaza, ceea ce a dus la un apel telefonic târziu între oficiali înalți, dar semnele au fost în mare parte respinse.
Cu toate acestea, potrivit presei israeliene, Ronen Bar s-a dus la sediul agenţiei şi a ordonat desfăşurarea unei mici echipe la graniţa cu Gaza, anticipând un atac de mică amploare.
Cel puţin 10 membri ai Shin Bet au fost ucişi în timpul atacurilor din 7 octombrie, potrivit agenţiei.
„Ne aflăm într-un război, nu într-o rundă (de lupte). O rundă o câştigi cu o imagine de victorie şi cu tăcerea (ulterioară); un război se încheie cu o victorie decisivă şi o schimbare de situaţie. Nu există limită de graniţă, nu există limită de timp. Până la sfârşit”, a spus Bar în mesajul său.