3.7 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024

Șeful NATO a reacționat la ideea că România poate avea un președinte anti-NATO: „Aceasta este o alianţă democratică”

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a declarat marți că alianța respectă orice rezultat electoral din România, subliniind că nu poate comenta un proces electoral în curs, dar are încredere în democrație.

Şeful NATO a fost întrebat de o jurnalistă din Republica Moldova, la un briefing de presă înainte de reuniunea miniştrilor de externe de marţi de la Bruxelles, despre impactul pentru alianţă şi despre cât de mari devin riscurile pentru România, Moldova şi Ucraina, dacă alegerile prezidenţiale vor fi câştigate de Călin Georgescu, un candidat care s-a declarat anti-NATO.

„Desigur, nu pot comenta alegerile naţionale din ţările aliate. Noi respectăm orice rezultat, iar în România încă trebuie să aibă loc turul al doilea”, a punctat Mark Rutte.

„Nu voi comenta alegerile naţionale, dar experienţa mea este că toţi cei 32 de aliaţi sunt foarte implicaţi în NATO, sunt dedicaţi NATO şi succesului (alianţei)”, a adăugat el.

„Da, desigur că întotdeauna sunt dezbateri – aceasta este o alianţă democratică. Punctul ei forte este că, datorită democraţiei, obţinem rezultate mai bune şi decizii mai bune în cele din urmă, mai multă prosperitate şi o descurajare mai bună”, a subliniat şeful NATO.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.