Comparativ cu stiuaţia de acum 10 ani, jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie şi peste jumătate cred că salariile trebuie să crească chiar dacă economia scade, arată un sondaj INSCOP la comanda News.ro.
De asemenea, a crescut procentul celor care cred că în situaţii de criză trebuie mai intâi să se ajute singuri şi abia apoi să ceară sprijinul statului, aceştia fiind persoane cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat, angajaţii la privat.
De asemenea, proporţia celor care ar alege să economisească dacă ar avea nişte bani în plus a crescut de la 63% în 2013 la 76,3% în 2023.
Două treimi dintre cei chestionaţi spun că preferă să cumpere produse româneşti chiar dacă sunt mai scumpe, tendinţă calificată de directorul general al INSCOP Research Remus Ştefureac drept ”o posibilă formă de patriotism economic”.
Numărul românilor care preferă un loc de muncă bine plătit dar instabil a scăzut uşor în septembrie 2023 comparativ cu februarie 2013, de la 52% şa 51,8%., crescând numărul celor care preferă un loc de muncă stabil, dar prost plătit, 48% – 48,2%.
Analiza socio-demografică relevă că declară că preferă un loc de muncă instabil, dar bine plătit, mai ales: bărbaţii, tinerii sub 30 de ani, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare, angajaţii la privat. Femeile, persoanele peste 45 de ani, locuitorii din rural, angajaţii la stat declarat într-o proporţie mai mare decât media populaţiei că preferă un loc de muncă stabil, dar prost plătit.
Comparativ cu stiuaţia de acum 10 ani, a crescut numărul celor care cred că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie, de la 42% la 50%, scăzând numărul celor care cred că statul trebuie să ajute doar când au nevoie, de la 58% la 50%.
Conform analizei socio-demografice, sunt de părere că ”statul are datoria să îi ajute în orice situaţie” mai ales: tinerii, persoanele cu un nivel de educaţie redus, cei inactivi potenţial activi, cei cu un venit mai redus, locuitorii din urban.
Persoanele peste 45 de ani, cei cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti, angajaţii la stat cred într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie că ”statul nu trebuie să ajute decât atunci când au nevoie”.