Starea de sănătate a fostului preşedinte Ion Iliescu, care este internat de luni la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, este stabilă, a anunţat, marţi seara, Serviciul Român de Informaţii.
„În acest moment, pacientul este stabil. Nu s-a schimbat nimic în evoluţia stării de sănătate”, a precizat sursa citată.
SRI a informat anterior că Ion Iliescu „s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Agrippa Ionescu’ din Bucureşti, pentru efectuarea unor investigaţii”, în cursul zilei de luni.
„Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, preciza SRI.