8.9 C
București
joi, noiembrie 6, 2025

Stenograme explozive în dosarul DNA Iași. Cum s-a negociat o întâlnire de un milion și jumătate de euro cu premierul Bolojan

Trezorierul PNL, Mihai Barbu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile după ce procurorii DNA Iași l-au acuzat că l-a ajutat pe omul de afaceri vasluian Fănel Bogos să obțină acces în biroul premierului Ilie Bolojan.

Întâlnirea a fost confirmată de Guvern, dar instituția a negat că șeful Executivului ar fi fost informat în prealabil despre scopul real al vizitei.

Fănel Bogos, alături de alți trei suspecți, a fost reținut pentru acuzații grave de corupție, inclusiv instigare la șantaj și cumpărare de influență. Potrivit anchetatorilor, Bogos ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru o întâlnire intermediată de Barbu, în speranța că va reuși să-l înlăture din funcție pe șeful Direcției Sanitar Veterinare Vaslui.

Întâlnirea de la Palatul Victoria, confirmată oficial de Guvern

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat că pe 23 septembrie, Mihail Barbu, în calitate de lider al PNL Vaslui, a solicitat o audiență la premierul Bolojan. Acesta a venit însoțit de Fănel Bogos, sub pretextul unor discuții politice privind organizația din județ.

„Discuția a durat 15 minute, nu patru ore, și nu s-a întrerupt nicio ședință de Guvern. Premierul nu a avut cunoștință de nicio sumă vehiculată pentru această întâlnire”, a precizat reprezentanta Guvernului.

Stenograme explozive în dosarul DNA: „Luăm masa la Cotroceni direct”

Dosarul DNA conține numeroase interceptări și stenograme care descriu o rețea complexă de influență politică și administrativă. În conversații, unul dintre suspecți, Mihail Aniței, pretindea că este „reprezentant al Serviciilor Secrete din Justiție” și garanta protecție la nivelul Administrației Prezidențiale.

„Vii la București, luăm masa la Cotroceni direct. Nu se mai apropie nimeni de tine! Ieri am stat cu ministrul Barbu de la Agricultură. În afară de Barbu, mai sunt două persoane care conduc țara și nu le vezi la televizor, una l-a pus pe Nicușor Dan și alta conduce economicul României, e și peste Isărescu”,
– fragment din stenogramele dosarului DNA.

Numele miniștrilor Florin Barbu, Paul Stănescu și Sorin Grindeanu apar menționate în discuții, însă aceștia au respins categoric orice implicare.

Alte nume implicate: fost procuror DNA, fost general SIE și un europarlamentar

Procurorii investighează posibila implicare a fostului procuror militar DNA, Vasile Doană, acuzat că ar fi redactat denunțuri în numele lui Fănel Bogos. În același dosar apare și fostul general SIE, Nicolae Iană, care ar fi cerut eurodeputatului Rareș Bogdan să se intereseze despre situația firmei lui Bogos.

Rareș Bogdan a confirmat întâlnirea cu șeful DSV Vaslui, dar a negat orice presiune: „Nu îl cunosc pe Bogos și nu am acționat la cererea nimănui”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.