Vlad Pascu, tânărul acuzat că a ucis două persoane la 2 Mai în timp ce conducea drogat, a mai fost fost oprit de poliști de două ori înainte de a produce accidentul mortal.
Şeful IPJ Constanţa, Adrian Glugă, a anunţat că tânărul de 19 ani care a provocat accidentul din 2 Mai, soldat cu doi morţi, fusese oprit în trafic cu câteva ore înainte de evenimentul rutier după un apel la 112 care semnala că acesta mergea haotic.
În maşina sa, o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm a găsit substanţe interzise, diferite de cele indicate de aparatul drug-test că ar fi fost consumate de băiat. Tânărul a fost dus la sediul Poliţiei din Vama Veche şi a fost testat doar pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost negativ.
Adrian Glugă a anunţat cercetarea disciplinară a unui ofiţer şi a doi agenţi de poliţie pentru a se stabili dacă aceştia au greşit că nu l-au testat pe tânăr şi pentru consum de droguri.
Oprit de mai multe ori de poliție
Şeful IPJ Constanţa a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, mai multe detalii despre faptele comise pe litoral de tânărul de 19 ani care a provocat accidentul mortal de la 2 Mai, de sâmbătă dimineaţa.
Astfel, tânărul a sosit în municipiul Constanţa împreună cu tatăl său pe data de 17 august, iar o zi mai târziu a fost oprit în trafic, în municipiul Constanţa, în cadrul unei acţiuni preventive, şi i s-a atras atenţia la respectarea normelor rutier.
Adrian Glugă a precizat că în data de 19 august, în jurul orei 00.40, un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că pe DN 39, între Vama Veche şi 2 Mai, un autoturism ar circula haotic, încălcând regulile rutiere.
Maşina respectivă a fost depistată de o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist şi un jandarm, în jurul orei 02.40 în timp ce circula în Vama Veche, iar în autoturism se mai aflau alte două persoane.
Adrian Glugă a menţionat că în urma controlului, în maşină au fost găsite, într-un pachet de ţigări, o ţigară tip joint şi o folie pe care scria Bromazepam şi care conţinea patru pastile. Acestea au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Constanţa pentru continuarea cercetărilor.
Cercetat pentru deținere de droguri
Vlad Pascu, tânărul acuzat că a ucis două persoane la 2 Mai în timp ce conducea drogat, a fost cercetat în 2022 pentru deținere de droguri, dar procurorii DIICOT au renunțat la dosar pentru că ar fi fost vorba de o cantitate mică de droguri, potrivit deciziei definitive a Tribunalului București.
Procurorii au renunțat la urmărirea penală motivând că tânărul deținea o cantitate prea mică de droguri – respectiv 0,68 g cannabis.
În plus, potrivit informațiilor G4Media, Vlad Pascu ar fi urmat în trecut o cură de dezintoxicare la o clinică de specialitate din București.