0.1 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Trump: 5 noiembrie va fi cea mai importantă dată din istoria ţării noastre. Dacă nu voi fi ales, va fi un măcel pentru ţară

Fostul președinte american Donald Trump a declarat că alegerile din noiembrie vor fi un punct de cotitură în istoria țării.

Candidatul republican avertizează asupra unui „măcel” economic dacă nu va fi reales, în timp ce actualul președinte democrat Joe Biden promite o Americă mai unită și prosperă.

„5 noiembrie va fi cea mai importantă dată din istoria ţării noastre”, a declarat Donald Trump la un miting al partidului la Vandalia, în Ohio (nord), la patru zile după ce a obţinut învestitura republicană, la fel ca şi preşedintele Biden în tabăra democrată.

Descriind victoria sa în alegerile primare republicane ca fiind „cea mai rapidă din toate timpurile”, el a subliniat că aceasta a însemnat, de asemenea, o aşteptare de peste şapte luni înainte de partida retur al alegerilor din 2020. „Este o eternitate atunci când ai oameni incompetenţi care conduc ţara şi o duc la pierzanie”, a spus el.

„Dacă nu voi fi ales, va fi un măcel pentru ţară”, a declarat Donald Trump, referindu-se aparent la o deteriorare a situaţiei economice în acest caz.

El tocmai deplânsese ameninţările la adresa industriei auto americane, despre care a spus că ar fi „cea mai mică dintre grijile” Statelor Unite dacă Joe Biden ar fi reales.

Revanşa alegerilor din 2020 nu pare să genereze prea mult entuziasm, mai ales având în vedere vârsta înaintată a celor doi candidaţi: 81 de ani pentru Joe Biden şi 77 de ani pentru Donald Trump.

Dar duelul se anunţă a fi deosebit de acerb, punctat de atacuri la adresa formei fizice şi a capacităţilor cognitive ale celor doi, notează AFP.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.