Donald Trump l-a descris pe fostul rival republican Ron DeSantis drept o „persoană cu adevărat grozavă”, după ce guvernatorul Floridei și-a încheiat campania prezidențială și l-a susținut pe fostul președinte, scrie Sky News.
Încheind ceea ce a fost poate cea mai amară rivalitate a campaniei republicane din 2024, Trump a spus: „Vreau doar să îi mulțumesc lui Ron și să-l felicit pentru că a făcut o treabă foarte bună”.
Fostul preşedinte american Donald Trump s-a declarat ”foarte onorat” de susţinerea guvernatorului Floridei Ron DeSantis.
”Abia aştept să lucrez cu el pentru a-l bate pe Joe Biden, care este cel mai rău preşedinte din istoria ţării noastre”, a declarat miliardarul la Fox News.
Retragerea lui Ron DeSantis din cursă face din fosta guvernatoare a statului North Carolina Nikki Haley ultimul obstacol în calea învestirii lui Donald Trump în vederea alegerilor prezidenţiale americane de către Partidul Republican.
”Ron DeSanctimonious„
Ron DeSantis, în vârstă de 45 de ani, care are poziţii la fel de dure cu privire la imigraţie şi avort, s-a clasat al doilea în alegerile primare republicane din Iowa, lunea trecută, cu 21%, cu mult în urma fostului preşedinte (51%).
”Nu le pot cere voluntarilor noştri să dea timp şi bani dacă nu avem un drum clar către victorie”, a justificat el într-o înregistrare video în faţa unor steaguri americane.
”Am avut dezacorduri cu Donald Trump, asupra pandemiei” covid-19, însă ”Trump este mai bun ca (preşedintele) actual în exerciţiu Joe Biden, asta e clar”, a declarat el.
Fostul preşedinte american l-a umilit cu regularitate, în ultimele luni, pe guvernatorul Floridei, căruia i-a dat porecle nu tcmai glorioase.
Considerat o stea în ascensiune a Partidului Republican în 2023, guvernatorul Floridei a pierdut puţin câte puţin dinamica care l-a impulsionat.
Lipsa de charismă a acestui bărbat care zâmbeşte rar a fost criticată în campanie.
Fostul locatar al Casei Albe obişnuia să-i spună guvernatorului ”Ron DeSanctimonious”.
”Retrag definitiv acest nume”, a anunţat el în faţa unor susţinători în New Hampshire, unde au loc alegeri primare republicane marţi.