9.9 C
București
marți, aprilie 1, 2025

Turcia se confruntă cu cele mai mari proteste din ultimii ani. Vă prezentăm cum arată străzile din Istanbul | Video

Zeci de mii de persoane au ieșit în stradă sâmbătă la Istanbul, în Turcia, pentru a protesta față de condamnarea și închiderea primarului Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit Reuters, acestea au fost cele mai ample proteste din Turcia din ultimul deceniu.

Sute de mii de oameni au răspuns apelurilor opoziţiei şi au ieşit pe străzi în toată ţara, de când Imamoglu a fost reţinut săptămâna trecută şi apoi închis în aşteptarea procesului pentru acuzaţii de primire de mită. Protestele au fost în mare parte paşnice. Cu toate acestea, aproape 2.000 de persoane au fost reţinute.


Partidul Republican al Poporului (CHP), principala formaţiune de opoziţie, alte partide de opoziţie, grupuri care militează pentru drepturile omului şi puteri occidentale au acuzat că speţa împotriva lui Imamoglu este de fapt un efort politizat de a elimina o potenţială ameninţare electorală la adresa lui Erdogan.


Guvernul turc neagă orice influenţă asupra sistemului judiciar şi spune că instanţele sunt independente.

Zeci de mii de oameni fluturând steaguri turceşti şi bannere s-au adunat la Maltepe, pe malul mării, în partea asiatică a Istanbulului, pentru mitingul de sâmbătă „Libertate pentru Imamoglu”, organizat de CHP.


„Dacă justiţia tace, oamenii vor vorbi”, apărea scris pe un banner ridicat în mulţime.

”Tendinţa economiei, tendinţa justiţiei, a dreptului – totul se înrăutăţeşte. De aceea suntem aici. Spunem ‘drepturi, lege şi justiţie’ şi ne căutăm drepturile”, a spus un susţinător CHP care a refuzat să-şi dea numele.

Ministrul de interne Ali Yerlikaya a declarat săptămâna aceasta că aproape 1.900 de persoane au fost reţinute de la începutul protestelor, adăugând că instanţele au închis 260 dintre ele în aşteptarea proceselor.


Erdogan, care a dominat scena politică turcă de peste două decenii, a calificat protestele la nivel naţional drept un „show”, a avertizat cu privire la consecinţele juridice şi a cerut CHP să înceteze „provocarea” turcilor. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.