Un grup de eurodeputați din Grecia, Bulgaria și România i-au trimis o scrisoare comună ministrului imigraţiei din Grecia în care îi recomandă acestuia să propună, ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria şi Grecia.
Eurodeputaţii Vlad Gheorghe, Dacian Cioloş (România) şi Georgios Kyrtsos (Grecia) şi parlamentarul bulgar Daniel Lorer, au venit cu propunerea.
Semnatarii aduc în atenţia ministrului Dimitris Kairidis mai multe argumente pentru care consideră că acest apel este oportun şi prin care solicită ridicarea controalelor cât mai rapid.
„În primul rând, din 2011, Comisia Europeană reiterează sistematic că Bulgaria şi România sunt pregătite pentru aderarea deplină la Schengen. În al doilea rând, Parlamentul European a emis numeroase rezoluţii şi rapoarte prin care solicită aderarea deplină la Schengen, care au fost susţinute de majoritatea absolută a Camerei”, susţin semnatarii scrisorii.
Fără control la graniță pentru turiști
Un alt argument adus de ei este acela că reprezentanţii sectoarelor turismului grec şi HORECA cer ridicarea controlului la frontierele terestre pentru a facilita sosirea turiştilor români şi bulgari în Grecia.
Acesta ar deveni un factor foarte important al dezvoltării economice, în special în părţile de nord ale Greciei, cu condiţia ca graniţa terestră să devină complet deschisă înainte de perioada estivală.
În al patrulea rând, în momentul de faţă controalele la frontierele terestre dintre cele trei ţări care se află oficial în spaţiul Schengen aduc încă pierderi uriaşe companiilor de transport şi turiştilor, în ceea ce priveşte costurile de călătorie, câştigurile financiare ratate şi timpul. Acesta este un factor pe care nu-l putem subestima în contextul crizei economice şi inflaţiei fără precedent.
”În al cincilea rând, ridicarea frontierei ar îmbunătăţi imediat parametrii de mediu ai zonelor în cauză, contribuind astfel la obiectivul UE de reducere a emisiilor de CO2, a poluării aerului şi a bolilor conexe”, se arată în scrisoare.