UE se pregătește să taie până la 1,5 miliarde de euro din finanțarea acordată Serbiei, din cauza îngrijorărilor legate de democrație

Serbia riscă să piardă până la 1,5 miliarde de euro din fonduri europene, în contextul în care Comisia Europeană analizează suspendarea plăților din cauza regresului democratic și a relațiilor apropiate ale țării cu Rusia.

Statul balcanic nu este membru al Uniunii Europene, însă, după lansarea negocierilor de aderare în 2014, este eligibil pentru fonduri și granturi menite să sprijine reformele legislative. O eventuală decizie de suspendare a plăților ar complica și mai mult procesul de extindere al UE, în condițiile în care țări precum Ucraina și Muntenegru încearcă să adere rapid, iar state influente, precum Franța, cer prudență.

„Suntem din ce în ce mai îngrijorați de ceea ce se întâmplă în Serbia”, a declarat comisarul european pentru extindere, Marta Kos, pentru POLITICO. „De la legi care subminează independența justiției, la reprimarea protestatarilor și ingerințele repetate în mass-media independentă.”

Comisia evaluează dacă Serbia mai îndeplinește condițiile pentru „plățile din instrumentele financiare ale UE”, a precizat Kos.

În ultimele săptămâni a crescut presiunea în interiorul Comisiei pentru a bloca fondurile, au declarat patru oficiali UE implicați în dosarul extinderii, care au vorbit sub protecția anonimatului. UE a criticat public reformele judiciare promovate de președintele sârb Aleksandar Vučić, al cărui guvern s-a confruntat cu proteste de amploare.

Danijel Apostolović, ambasadorul Serbiei la UE și negociator-șef cu blocul comunitar, a declarat pentru POLITICO că este „încrezător că nu se va ajunge în acel punct” al suspendării finanțării și că „nu renunțăm la obiectivul aderării depline la UE”.

Belgradul rămâne implicat în discuții intense cu Comisia, a adăugat Apostolović.

Un pachet de legi privind reorganizarea instanțelor și modificarea modului de numire a judecătorilor și procurorilor reprezintă „un pas serios înapoi” pentru Serbia, a avertizat Kos la momentul anunțării acestora.

Comisia de la Veneția, organism consultativ juridic al Consiliului Europei, urmează să emită la finalul lunii o opinie de specialitate privind modificările legislative controversate din Serbia.

Această opinie ar putea determina Comisia Europeană să înghețe finanțarea pentru Serbia, au semnalat doi dintre oficialii UE citați de POLITICO. Kos a declarat că va solicita Serbiei „să își alinieze legislația judiciară la recomandările Comisiei de la Veneția”.

Belgradul a „comunicat clar” că va respecta recomandările Comisiei de la Veneția „de îndată ce acestea vor fi primite”, a spus Apostolović.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.