1.5 C
București
marți, decembrie 16, 2025

Vanity Fair publică citate atribuite șefei de cabinet Susan Wiles a Casei Albe: Trump ar avea „caracter de alcoolic”, Musk – „ un consumator evident de ketamină”

Pe 16 decembrie, revista Vanity Fair a publicat un amplu material în două părți, dedicat administrației președintelui SUA, Donald Trump.

Textul se bazează pe declarațiile șefei de cabinet a Casei Albe, Susan Wiles, cu care jurnalistul publicației, Chris Whipple, a discutat de-a lungul anului 2025.

Whipple a relatat că a vorbit cu Wiles de aproximativ zece ori, „în fiecare moment de criză” al administrației.

Potrivit acestuia, cei doi au discutat „în mod regulat aproape despre orice”, inclusiv despre „conținutul și consecințele «dosarului Epstein»”, „desființarea USAID de către Elon Musk”, precum și despre „starea fizică și psihică a lui Trump”.

Jurnalistul a precizat că discuțiile au fost înregistrate și că adesea aveau loc „duminica, după biserică”.

În cadrul acestor conversații, susține jurnalistul, Susan Wiles „a răspuns la aproape toate întrebările pe care i le-am pus”.

Trump are ”caracterul unui alcoolic”

Potrivit acestuia, șefa de cabinet a afirmat, printre altele, că Donald Trump are „caracterul unui alcoolic”: nu bea, dar crede că „nu există nimic pe care să nu-l poată face”.

De asemenea, Whipple a citat-o spunând despre vicepreședintele J.D. Vance că este „un adept al teoriilor conspirației”.

Cele mai dure afirmații ale lui Wiles, potrivit Vanity Fair, îl vizează pe șeful Tesla și SpaceX, Elon Musk, care a lucrat la Casa Albă la începutul anului 2025, iar după plecare a intrat într-un conflict public cu Trump.

Musk – un drogat

Din declarațiile lui Wiles, citate de revistă, reiese că Musk ar fi „consumat microdoze” de substanțe narcotice atunci când publica mesaje scandaloase pe rețeaua socială X, deși ea nu ar avea informații directe.

„Este un consumator evident de ketamină. (…) Și este un om ciudat, foarte ciudat, așa cum cred că sunt toate geniile”, este citată Wiles de Vanity Fair.

După apariția articolului, Susan Wiles a scris pe rețeaua socială X că materialul reprezintă „o comandă de presă lipsită de onestitate”.

Potrivit acesteia, publicația a ignorat „detalii importante” și nu a inclus în articol o mare parte din ceea ce ea a spus despre președinte și echipa sa.

„După ce am citit articolul, am ajuns la concluzia că a fost realizat pentru a crea o imagine extrem de haotică și negativă despre președinte și echipa noastră”, a declarat Wiles.

Susan Wiles, în vârstă de 68 de ani, este considerată unul dintre cei mai influenți membri ai personalului Casei Albe în al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump.

Ea a devenit prima femeie care ocupă funcția de șef de cabinet al Casei Albe. Wiles a lucrat cu Trump în campania electorală din 2016 și a jucat un rol-cheie în campania sa prezidențială din 2024, notează BBC News.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.