14.5 C
București
joi, septembrie 19, 2024

Vladimir Putin: Misiunea Rusiei este să ”construiască o nouă lume”. Hai să vedem unde duce lipsa voastră de compromis!

Rusia urmăreşte în conflictul din Ucraina să „construiască o nouă lume” lipsită de „hegemonia” occidentală, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, într-un discurs ținut le Soci, scrie Reuters.

Totodată, Vladimir Putin a declarat că Occidentul a pierdut contactul cu realitatea în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi a avertizat că, dacă liderii săi au uitat cum să facă compromisuri, atunci lumea va trebui să vadă unde duce o astfel de aroganţă, relatează Reuters.

Vladimir Putin a ţinut joi un discurs în deschiderea reuniunii Clubului de discuţii Valdai, în staţiunea rusă Soci de la Marea Neagră.

Liderul de la Kremlin a acuzat Occidentul că a pus la cale conflictul din Ucraina, pe care l-a prezentat ca parte a unei lupte mult mai ample între Rusia şi un Occident arogant, despre care a spus că a pierdut simţul realităţii.

„Interlocutorii noştri din Occident par să fi uitat complet că există concepte precum reţinerea rezonabilă, compromisurile, dorinţa de a ceda la ceva pentru a obţine un rezultat acceptabil pentru toată lumea”, a spus Putin.

„Ei sunt literalmente obsedaţi de un singur lucru – să îşi impună interesele cu orice preţ. Dacă asta este alegerea lor, să vedem ce va ieşi din asta”, a declarat Putin.

”Occidentul provocat războiul din Ucraina”

Occidentul, a repetat el, a provocat războiul din Ucraina, deoarece Statele Unite au ambiţii „hegemonice” şi se consideră singurul arbitru al adevărului de pe planetă.

„Nu noi am declanşat aşa-zisul război din Ucraina. Dimpotrivă – încercăm să îl terminăm”, a afirmat liderul de la Kremlin.

Însă chiar în timp ce acesta vorbea, rubla s-a devalorizat şi mai mult faţă de dolar, trecând un prag psihologic: un dolar american era cotat la peste 100 de ruble.

Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a declanşat un război care a devastat zone întinse din estul şi sudul Ucrainei, a ucis sau a rănit sute de mii de oameni şi a declanşat cea mai mare ruptură între Rusia şi Occident din ultimele şase decenii.

Ce face de fapt Occidentul

Occidentul spune că războiul este cea mai mare greşeală strategică a Moscovei de la invazia sovietică în Afganistan din 1979, iar liderii occidentali spun că înarmează Ucraina pentru a-i permite să se apere şi pentru a respinge forţele ruseşti care altfel ar avea noi planuri de recucerire a fostului spaţiu sovietic.

O contraofensivă ucraineană nu a reuşit până acum să obţină succese teritoriale majore.

Cu toate acestea, Putin prezintă războiul ca parte a unei lupte mult mai mari cu Statele Unite, despre care spune că urmăresc să rupă Rusia în bucăţi, să pună mâna pe vastele sale resurse naturale şi apoi să se întoarcă la reglarea conturilor cu China.

Foştii spioni care deţin puterea la Moscova au avertizat în repetate rânduri cu privire la riscul unui conflict Rusia-NATO, pe măsură ce dominaţia Occidentului de după Războiul Rece se diminuează, Rusia pune la punct redresarea umilinţei cauzate de prăbuşirea Uniunii Sovietice, iar China se ridică la statutul de superputere.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.