Când Sicco Mansholt din Olanda a devenit primul comisar european pentru agricultură în 1958, fermierii din Europa se confruntau cu o situație foarte diferită față de cea actuală.
Oficialii din perioada postbelică se concentrau pe garantarea disponibilității alimentelor, creșterea productivității cu ajutorul unor îngrășăminte și pesticide mai bune, protejarea veniturilor fermierilor prin prețuri fixe și absorbirea diferenței pentru a menține costul pâinii scăzut pentru consumatori.
Politica Agricolă Comună (PAC) a lui Mansholt — creată în 1962 — a realizat toate acestea și multe altele, scrie Politico.
Cu toate acestea, la sfârșitul carierei sale, olandezul ajunsese să înțeleagă daunele economice și de mediu pe care PAC le provoca.
Degradarea solului, poluarea apei și pierderea biodiversității ucideau ecosistemele, în timp ce subvențiile bazate pe producție generau celebrele „lacuri de vin” și „munti de unt” — stocuri de produse care urmau să fie distruse sau aruncate pe piețele externe.
De atunci, multe s-au schimbat. Dar multe au rămas la fel.
Actualul PAC este cea mai ecologică variantă de până acum, plină de scheme ecologice și reguli ecologice.
Cu toate acestea, încă nu a reușit să abordeze creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră și declinul speciilor.
Pachetul de 55 de miliarde de euro pe an îi îmbogățește pe miliardari și îi sărăcește pe micii proprietari. Fermierii sunt bătrâni și copiii lor își doresc vieți diferite, lăsându-i pe migranți să lucreze câmpurile pentru un salariu mic.
În mijlocul acestei crize, cadre universitare de la Universitatea Wageningen – cea mai importantă instituție agricolă din Europa – și-au prezentat săptămâna trecută conferința anuală Mansholt, împreună cu un raport de 80 de pagini despre dilemele majore care afectează agricultura Uniunii Europene.
Iată principale concluzii:
1. Autarhia este posibilă…
Aceasta va fi o veste bună pentru politicienii din Europa, care sunt tot mai îngrijorați de securitatea alimentară.
Desigur, este vorba în mare parte de alarmism, alimentat de grupurile de lobby ale fermierilor care susțin că reglementările excesive de mediu riscă să conducă la rafturi goale în supermarketuri.
În realitate, sectorul agro-alimentar al Europei este destul de autosuficient. Rata sa de dependență — ponderea alimentelor și materiilor prime importate în valoare — este de aproximativ 10%, mult mai mică decât în sectoarele tehnologic și al transporturilor, conform raportului.
Uniunea Europeană este un exportator net, exportând produse de bază precum carne, lactate și cereale, și importând produse auxiliare precum cafea, cacao și fructe tropicale.
Problema nu este disponibilitatea alimentelor, ci accesibilitatea lor, ceea ce nu va fi rezolvat printr-o producție mai mare.
Mai degrabă, este nevoie să se abordeze dependența excesivă de anumite inputuri cu prețuri volatile, respectiv furaje pentru animale, îngrășăminte și energie.
Peste 80% din boabele noastre de soia, un aliment cheie pentru porci, pui și vaci, provine din Brazilia și Argentina.
Dintre cele trei tipuri de îngrășăminte , 30% din azotul nostru se bazează pe combustibili fosili străini. Peste 60% din fosfatul extras este marocan. Și aproape 90% din potasiu extras este din Belarus și Rusia.
Bruxelles-ul poate reduce parțial aceste dependențe și într-adevăr a încercat să facă acest lucru.
Viitoarea Strategie a UE privind proteinele urmărește să intensifice cultivarea de soia în Italia și Franța, în timp ce președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis un acord industrial curat în primele 100 de zile ale celui de-al doilea mandat care va stimula, printre altele, producția de azot verde pentru a face îngrășăminte pe bază de azot.
„UE ar putea produce suficientă hrană… pentru a-și hrăni populația, cu condiția să crească producția de culturi proteaginoase și semințe oleaginoase”, se arată în raport.
2. … atâta timp cât mâncăm mai puțină carne
Populațiile de animale se micșorează cu câteva procente pe an.
Cu toate acestea, dacă nu scad dramatic – pe măsură ce consumatorii trec la diete pe bază de plante – pur și simplu nu există suficient teren în Europa pentru a-și cultiva toate furajele, a concluzionat raportul.
Dintre toate plantele produse în Europa — pentru alimente, furaje, textile, lemn, biocombustibili și bioplastice — 60 la sută sunt destinate creșterii animalelor de fermă.
Rumegătoarele precum vacile, oile și caprele au nevoie de zeci de calorii din recoltă pentru a face o calorie de carne.
Porcii sunt puțin mai eficienți, dar mănâncă mai puțină iarbă decât rumegătoarele, ceea ce înseamnă că consumă mult mai mult soia.
Păsările de curte sunt cele mai bune, transformând hrana în carne cu mult mai puține deșeuri. Aceasta înseamnă că consumul de carne albă poate rămâne stabil, dar roșu trebuie să scadă rapid.
„Este necesară o trecere la modele de consum mai durabile”, rezumă raportul, menționând că acest lucru este crucial și din motive de sănătate și climat.
Cetăţenii UE mănâncă în medie cu 40 la sută mai multe proteine decât este recomandat, crescându-le semnificativ riscul de boli cardiovasculare şi diferite tipuri de cancer.
Între timp, creșterea animalelor reprezintă 85% din emisiile agricole din UE, care s-au dovedit greu de redus în ultimii ani.
Influența politică a industriei i-a oferit o scutire aproape totală de la obiectivele climatice, oficialii UE amânând sau eliminând legislația cheie privind dietele durabile și produsele agrochimice după protestele fermierilor la nivel de bloc.
