0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Accident 2 mai: Cererea de încadrare ca omor calificat, respinsă. Avocatul lui Pascu: Victimele circulau neregulamentar

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat în dosarul accidentului de la 2 Mai.

Apărătorul familiei victimei, Adrian Cuculis,  a anunțat că următorul termen va fi ultimul din proces. De cealaltă parte, avocatul lui Vlad Pascu susține că victimele circulau neregulamentar și că este o culpă comună.

Adrian Cuculis a declarat jurnaliştilor la ieşirea din Judecătoria Mangalia că la următorul termen vor fi audiate părţile vătămate şi cele civile. 

“S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, lucru care era cumva bănuit de către noi de data trecută. Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură.

Ştim foarte bine, fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă. Se vor audia la următorul termen martori, se vor audia părţile vătămate, respectiv părţile civile, cele care au rămas în viaţă ca şi părţi vătămate şi data viitoare va fi ultimul termen de judecată”, a declarat Adrian Cuculis. 

El a precizat că judecătoarea l-a anunţat pe Vlad Pascu că poate fi prezent în sală la următorul termen de judecată dacă doreşte acest lucru. 

“Judecătorul i-a readus aminte lui Vlad Pascu că ar putea să participe în sala de judecată, atenţie, dacă doreşte. Am spus de fiecare dată că este o chestiune care ţine de cum doreşte inculpatul. Poate să îl aducă instanţa dacă vrea să se convingă de anumite lucruri, dar nu a dorit lucrul ăsta.

După o oră de dezbateri pe subiectul acesta, Parchetul a solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării. S-a respins cererea noastră, dar şi a colegei mele doamna avocat care reprezintă familia Olariu, iar în momentul de faţă suntem pe procedura simplificată”, a declarat Adrian Cuculis. 

Avocatul lui Vlad Pascu a declarat că victimele circulau neregulamentar

Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar. 

“În raportul de expertiză auto sunt concluziile tuturor experţilor, în sensul în care participanţii la trafic au creat o stare de pericol pasiv în sensul în care se deplasau neregulamentar.  E o culpă comună”, a afirmat Adrian Bendeac.

El a fost întrebat dacă a stat de vorbă cu Vlad Pascu. 

“Da. Am discutat despre apărare, nu vă pot pune la dispoziţie ce anume am discutat, sunt aspecte strict care ţin de apărarea în dosar”, a precizat apărătorul autorului accidentului de la 2 Mai. 

Întrebat dacă Vlad Pascu va fi prezent şi fizic la proces, Adrian Bendeac a răspuns:

“Nu cunosc. Este pentru prima oară ca precedent când preşedintele instanţei a făcut această referire. Pentru că nic în cursul judecăţii, nici în cursul procedurii de cameră preliminară şi nici cu ocazia verificării măsurilor preventive instanţa nu a dispus niciodată prezenţa acestuia în sala de judecată. Codul de Procedură Penală prevede această posibilitate ca judecătorul instanţei să dispună citarea fie prezenţă fizică în sala de judecată, fie prin videoconferinţă. (…)  Nu e o problemă de refuz”, a afirmat Adrian Bendeac.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.