2.3 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Imagini cu bătaia din Parlament. Se observă cum Vîlceanu încearcă să îl muşte pe Roman de faţă | Video

Primele imagini cu altercația din Parlament dintre Dan Vîlceanu şi Florin Roman.

În imagini putem obseva cum cei doi se împing iar Vîlceanu încearcă să îl muşte pe liberal de faţă, în timp ce îl ţine de gât.

Cei doi parlamentari se împing şi se iau în braţe, iar Dan Vîlceanu îl prinde pe Florin Roman de gât şi încearcă să îl muşte de faţă.

Cei doi se îndreaptă apoi spre o zonă unde camera video nu mai are acoperire, însă pare că Florin Roman cade.

În acel moment, de cei doi se apropie deputatul PNL Florian Emil Dumitru, care îi adresează câteva vorbe lui Dan Vîlceanu, în timp ce acesta pleacă.

Deputatul PNL Florin Roman susţine marţi, într-o ppostare pe Facebook, că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului.

El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât. Roman anunţă că va depune solicitare de sancţionare a deputatului, pentru lovire şi va depune plângere penală împotriva acestuia.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a reacţionat, afirmând că ”violenţa fizică este de neacceptat”, mai ales în Parlament şi apreciază că atacul asupra lui Florin Roman ”arată măsura unei lipse de caracter şi conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.