4.3 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Peste 40% dintre copiii români trăiesc în risc de sărăcie şi excluziune socială. Un raport UNICEF dezvăluie o realitate cruntă

Un raport recent al UNICEF trage un semnal de alarmă extrem de îngrijorător: 41,5% dintre copiii din România se află în prezent în risc de sărăcie și excluziune socială, un procent dublu faţă de media europeană.

Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie.

La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre care „roata drepturilor copiilor”, „roata obiectivelor de dezvoltare durabilă”, baloane albastre, face painting, origami şi cabine foto.

„La 35 de ani de la adoptarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, cel mai ratificat tratat de drepturile omului din istorie, implementarea Planului naţional de acţiune al garanţiei europene pentru copii este oportunitatea generaţiei de astăzi de a schimba radical vieţile a 500.000 de copii din România care se află în risc de sărăcie şi excluziune socială”, au afirmat reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), ai UNICEF şi ai Boardului Copiilor din România.

„Garanţia pentru copii” este o recomandare adoptată de Consiliul Uniunii Europene în anul 2021 pentru a se asigura că toate statele membre întreprind acţiunile necesare pentru a „garanta” tuturor copiilor din UE, în special celor mai vulnerabili, acces la servicii de calitate şi gratuite sau la preţuri accesibile pentru a contracara sărăcia şi excluderea socială a acestora.


„Copiii nu sunt doar beneficiarii deciziilor de astăzi, ci şi factorii decisivi de mâine pentru o dezvoltare sustenabilă. Iar într-un moment în care provocările sociale şi educaţionale devin din ce în ce mai complexe”, a spus Ioana, în vârstă de 16 ani, membră a Boardului Copiilor.

„Astăzi, la Palatul Parlamentului, ne bucurăm că putem să aducem în atenţia tuturor subiectele care contează cu adevărat: participarea copiilor, accesul copiilor la servicii şi la educaţie de calitate, care să le asigure dezvoltarea armonioasă, şi multe lucruri pe care le construim împreună cu organizaţii internaţionale, societate civilă, dar şi comunităţi. Alături de UNICEF, suntem astăzi aici ca să prezentăm ceea ce face Guvernul României prin Garanţia Europeană pentru Copii, prin Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului şi este cel mai bun prilej ca să urăm „La mulţi ani” tuturor copiilor din România”, a precizat, la eveniment, Rareş Achiriloaie, preşedintele ANPDCA. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.