4.8 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

CNAIR vine cu explicații despre lucrările de pe Valea Oltului: ”Construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti este esenţială pentru România”

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a subliniat joi importanța lucrărilor la autostrada Sibiu-Pitești și a anunțat că realizarea celor două secțiuni care traversează Carpații nu poate fi amânată. 

Ciculaţia pe Valea Oltului va fi închisă pe timpul zilei, în intervalul orar 6.00 – 20.00, timp de o lună.

”Construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti este esenţială pentru România. În lungime de 122 de km, această autostradă face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Coridorul Rin – Dunăre). Marea majoritate a transporturilor de persoane şi de mărfuri pe ruta Est – Vest (Constanţa – Nădlac) tranzitează acum această zonă pe DN7, în condiţii care nu oferă suficient confort şi siguranţă rutieră. De aceea, construcţia celor două secţiuni care traversează Carpaţii nu mai poate fi amânată! Secţiunea 2 (Boiţa – Cornetu) este una dintre acestea, iar de operaţiunile de defrişare a versantului (derulate în perioada 08 iulie – 09 august) depind următoarele etape ale construcţiei care trebuie finalizată în 2028”, transmite CNAIR, joi seară.

Potrivit companiei, traficul pe Valea Oltului va fi restrictionat. Timp de o lună, în perioada 8 iulie – 9 august, circulaţia se va închide pe DN7 pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 20.00.

Totuşi, pentru accesul locuitorilor din zona Lazaret şi a personalului care lucrează la spitalul psihiatric din zonă vor fi stabilite două intervale orare, între 7.00 – 7.30 şi 16.00 – 16.30 în care se va putea circula doar însoţit.

De asemenea, autovehiculele Poliţiei, pompierilor şi salvării vor avea acces în cazuri urgente, tot însoţite de reprezentanţi ai antreprenorului.

CNAIR mai explică faptul că DN7 se va închide parţial pentru a fi construită autostrada Sibiu- Piteşti, iar pentru aceasta suprafeţe mari de pădure trebuie defrişate.

”Pădurile sunt pe versantul care trece în aliniamentul DN7. Este nevoie ca porţiunea dintre Boiţa şi Lazaret, de 8 km, a DN7 să fie închisă”, precizează CNAIR.

Tot CNAIR explică faptul că dacă lucrările nu încep cât mai repede există riscul ca deschiderea circulaţiei pe autostrada Sibiu- Piteşti să întârzie mult, peste termenele contractuale.

”Întârzierile ar fi de minimum 6 luni şi penalizări financiare. (…) Avem două variante: fie construim autostrada, fie riscăm să nu o mai putem construi prin Programul Transport 2021 – 2027. Avem de ales între a plăti pentru construcţie sau a plăti penalizări de întârziere extrem de mari din cauza statului, fără să avem certitudinea că autostrada va fi construită”, subliniază CNAIR.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.