Revista americană The New Republic a primit reacții masive după ce a folosit o imagine de copertă care îl înfățișează pe Donald Trump ca Hitler pentru un articol care susține că America va fi cufundată în fascism dacă va câștiga alegerile.
Publicația a susținut că a folosit imaginea pentru a evidenția asemănările dintre modul în care Hitler a folosit „instrumentele democrației pentru a o distruge”.
Lăsăm mai jos cometariul care a fost atașat pe rețeaua de socializare X alături de fotografia controversată cu Trump de către publicație:
”Am ales imaginea de copertă, bazată pe un bine-cunoscut afiș de campanie a lui Hitler din 1932, dintr-un motiv precis: dacă ne întoarcem înapoi în Germania din 1932 putem foarte, foarte ușor explicăm excesele domnului Hitler.
La urma urmei, și-a petrecut anul 1932 făcând campanie, negociind, dând interviuri – fiind în mare parte un politician normal. Dar el și poporul său au jurat tot timpul că vor folosi instrumentele democrației pentru a o distruge și abia după ce i s-a dat puterea Germania a văzut toată fața mișcării sale.
Astăzi, cei de la The New Republic credem că putem petrece acest an electoral într-unul din două moduri.
Îl putem petrece dezbătând dacă Trump îndeplinește cele nouă sau 17 puncte care definesc fascismul. Sau îl putem petrece spunând: „Este destul de aproape și mai bine ne luptăm”.
Alegem fără rezerve acest din urmă curs”.
Reacția a fost rapidă.