0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Sabrina Voinea: N-am avut nicio ieșire din covor. Îmi doresc foarte mult să mi se dea dreptate. Nu doresc să mă las de gimnastică

Lotul olimpic de gimnastică și canotorii români s-au întors acasă de la Jocurile Olimpice de la Paris, iar Sabrina Maneca-Voinea, aflată în centrul unei mari controverse a declarat că își dorește să nu se retragă din gimnastică. 

Eu n-am avut nicio ieșire din covor și îmi doresc foarte mult să mi se dea dreptate. […] Sunt mai ok, încerc să-mi revin pe parcurs, o să vorbesc și cu mama, o să ne luăm o vacanță și poate o să-mi revin, dar îmi doresc foarte mult să mi se dea dreptate. […] Voi vorbi cu mama, eu îmi doresc să nu mă retrag și să continui cu gimnastica”, a spus Sabrina Voinea, la sosirea pe aeroport.

„Eu nu-mi doresc să mă las de gimnastică, pentru că am muncit foarte mult și vreau să arăt pe parcurs că sunt din ce în ce mai bună și același lucru vreau să-i explic și mamei – să continuăm gimnastica și să mergem în sală”, a mai spus sportiva.

Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei a anunțat retragerea fiicei ei

Camelia Voinea a anunțat retragerea fiicei sale, Sabrina, din gimnastică, după ce aceasta nu a obținut medalia la sol la Jocurile Olimpice de la Paris. Decizia vine după o serie de controverse legate de notare.

”Sabrina nu a ieşit din covor la nicio linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toţi cei care ne-aţi susţinut. Atât am putut suporta!”, a scris Camelia Voinea pe Facebook.

Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru la sol, luni, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe cinci.

Am avut bronzul pentru câteve zeci de secunde

Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia.

Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

Nicio medalie la gimnastică artistică din 2012

România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 5 la sol, iar Ana Bărbosu pe 4 la sol.

Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simte nedreptăţită pentru nota primită în finala de la sol, deoarece ştia că merita o notă mai mare.

”După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la Europene şi ca la Mondialele de anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare”, a declarat Sabrina Maneca-Voinea plângând.

”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia”

”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia, şi americanca a contestat şi ei i-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine, nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat. Eu nu am auzit nimic să mi spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine…”, a mai spus gimnasta română.

Şi Ana Maria Bărbosu a oferit declaraţii plângând după ce a ratat medalia de bronz în finala la sol de la.

„Mi-este ruşine pentru că am mai şi urcat acolo sus. Îmi pare rău, pentru că aş fi putut duce din nou România pe podium la gimnastică. A fost… Staţi să-mi aleg cuvintele. A fost o finală la care nu mă aşteptam. În primul rând am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală şi m-am gândit că mai bine plâng înainte de finală… şi când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe trei m-am gândit că duc din nou România pe podium la Olimpiadă la gimnastică. Şi apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă”, a spus Bărbosu, care fost depăşită de în clasament în urma contestaţiei de americanca Jordan Chiles.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.