3.7 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Reacția sindicaliștilor din sănătate în cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Toţi suntem muritori. Majoritatea decedăm în spitale

Sindicatele din sănătate reacționează dur după ce Parchetul a făcut publice noi detalii despre ancheta penală care vizează doi medici de la ATI-ul Spitalului Sfântul Pantelimon.

Aceştia îi critică pe magistraţi şi reclamă ”presiunea creată şi publicitatea excesivă şi părtinitoare”, susţinând că ”în cazul continuării unor astfel de presiuni, există riscul de amplificare a protestelor spontane din partea angajaţilor”.

Mesajul sindicaliștilor în cazul decesul pacientului de 54 de ani:

”Toţi suntem muritori. Încercările de a ne prelungi viaţa pe cale medicală au un «efect secundar» pe care trebuie să-l înţelegem şi să-l acceptăm: majoritatea dintre noi decedăm în spitale”.

Comunicatul transmis de Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” 

”Considerăm că actul de justiţie este util şi necesar societăţii. Nu încercăm să-l împiedicăm sau să restricţionăm în vreun fel. Dacă se dovedeşte existenţa vinovăţiei şi a unor vinovaţi, atunci cei aflaţi în culpă trebuie să plătească. În egală măsură însă, considerăm că justiţia trebuie înfăptuită respectând drepturile cetăţenilor.

Recursul magistraţilor la prezentarea publică a cazurilor aflate în cercetare şi arestările televizate reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, generând totodată neîncrederea cetăţenilor în profesioniştii din sănătate. Alegerea de «a face justiţie la TV» prin permisiunea mediatizării rezultatelor cercetărilor penale determină în rândul cetăţenilor fenomenul de generalizare pripită, ajungând să considere că toţi profesioniştii sunt la fel cu cei cercetaţi. Consecinţa este evidentă: o presiune negativă fără precedent asupra personalului din sănătate, generată de blamarea acestuia, în mod implicit sau explicit”, se arată în documentul citat.

Sindicaliştii anunță posibile proteste

”Atragem atenţia că, în cazul continuării unor astfel de presiuni, există riscul de amplificare a protestelor spontane din partea angajaţilor care nu-şi mai pot exercita profesia în condiţii normale”, afirmă aceştia.

”Solidaritatea Sanitară” transmite că încercările oamenilor de a-şi ”prelungi” viaţa ”pe cale medicală” au ca ”efect secundar” faptul că se moare în spitale. În plus, federaţia sindicală spune că ”erori medicale există în toată lumea civilizată”.

”După cum ştim, toţi suntem muritori. Încercările de a ne prelungi viaţa pe cale medicală au un «efect secundar» pe care trebuie să-l înţelegem şi să-l acceptăm: majoritatea dintre noi decedăm în spitale (adică acolo unde se încearcă salvarea noastră). În numărul mare de decese din spitale şi, mai ales, în secţiile ATI, trebuie să vedem în primul rând numărul mare de încercări de a salva vieţi.

Dacă nu acceptăm această realitate şi încercăm să culpabilizăm personalul medical de soarta noastră de muritori, atunci există riscul ca numărul încercărilor de a salva vieţi (şi, în consecinţă, numărul de vieţi salvate) să fie mult mai mic deoarece nu vor mai fi profesionişti dispuşi să facă asta. În sistemul de sănătate din România (public şi privat) există erori medicale.

Nu este ceva neobişnuit, ele existând în toată lumea civilizată. În egală măsură, nu este ceva cu care trebuie să ne obişnuim, fiind necesară intervenţia continuă pentru reducerea lor. Unele dintre aceste erori le aparţin profesioniştilor în timp ce altele sunt erori de sistem. Oricând ne-am dori să le eliminăm, nu există dovezi că acest lucru s-a reuşit undeva în această lume. Tot ce putem face este să diminuăm la maxim posibil aceste erori medicale”, se mai arată în comunicat.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.