0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

”Schema Nordis”. Laura Vicol a demisionat și din PSD după ce și-a anunțat demisia din comisia juridică

Conform unor surse din Partidul Social Democrat, deputata Laura Vicol a demisionat din PSD ca urmare a scandalului generat de un reportaj al Recorder.

Se pare că ea și-a depus demisia la organizația PSD Dolj, au spus sursele pentru Update24.

Reportajul Recorder demaschează o schemă frauduloasă protejată la nivel politic, intitulată „Schema Nordis. Mașinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar”.

Vladimir Ciorbă, asociatul principal al companiei menționate în investigație, este căsătorit cu deputata Laura Vicol.

Surse politice susțin că Marcel Ciolacu, împreună cu colegii de partid Sorin Grindeanu și Alfred Simonis ar fi fost invitați să își petreacă mai multe weekend-uri în apartamentele familiei Ciorbă din Dubai.

Pe 8 octombrie, așa cum a anunțat Update24, Laura Vicol a demisionat din funcţia de preşedinte al comisiei juridice.

Aceasta a înaintat cererea de demisie liderului de grup al PSD, care va transmite solicitarea Biroului Permanent pentru procesare.

Demisia are loc a doua zi după ce Nordis, firma soțului ei, a intrat în procedură de insolvență. 

În demisie, Laura Vicol afirmă că ”a luat această hotărâre ca urmare a atacurilor nedrepte şi de o gravitate fără precedent îndreptate împotriva sa”.

Nordis este unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din România, cu proiecte anunțate în mai multe zone din țară. Asociații majoritari ai Nordis Management sunt omul de afaceri Răzvan Ciorbă, soțul deputatei PSD Laura Vicol și Mapp Development/Emanuel Gheorghe Poștoacă, fiecare cu câte 46% din părțile sociale.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.