Patru morți și 43 răniți într-un atac cu rachete asupra orașului ucrainean Krîvîi Rih

0
171

Patru persoane au fost ucise și 43 persoane au fost rănite după ce Rusia a lovit un bloc de locuințe în Krîvîi Rih, scrie The Guardian.

UPDATE 12:30 – Patru morți, 43 de răniți în urma bombardamentelor asupra Krîvîi Rih

Serviciile de stat de urgență din Ucraina confirmă că până la ora 12.30 patru persoane au murit și alte 43 au fost rănite în urma exploziei. 

Trei persoane au fost salvate de sub dărmături, inclusiv un copil. 

„În operațiunile de căutare și salvare sunt implicate în total 230 de persoane și 57 de vehicule, inclusiv 85 de salvatori și 22 de vehicule de la Serviciul de Stat de Urgență”, se arată într-un comunicat al autorităților din Ucraina.

Știrea inițială

Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina, mai confirmă că a fost lovită și la o clădire cu patru etaje a unei instituții de învățământ și că cel mai probabil sunt oameni sub dărâmături.

Șeful Ministerului Afacerilor Interne a spus că între cinci și șapte persoane sunt prinse în moloz, în timp ce încercările de salvare continuă.

Volodimir Zelenski a postat un videoclip pe canalele sale de socializare de la locul atacului asupra orașului Președintele Ucrainei a scris:

”Luni dimineață. Regiunile Ucrainei sunt bombardate de ocupanți, care continuă să terorizeze orașele și oamenii pașnici din Krîvîi Rih și Herson, unde clădiri de locuințe și o clădire universitară au fost lovite. Din păcate, există morți și răniți. S-ar putea să fie oameni sub dărâmături. Condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut pe cei dragi din cauza terorii rusești.

Salvatorii și toate serviciile necesare sunt la sol și lucrează. Încercăm să salvăm cât mai mulți oameni. În ultimele zile, inamicul s-a încăpățânat să atace orașe, centrele orașelor, bombardează obiecte civile și locuințe. Dar această teroare nu ne va speria și nici nu ne va zdrobi. Lucrăm și ne salvăm oamenii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.