Klaus Iohannis și-a publicat bilanțul celor două mandate prezidențiale, imediat după încheierea oficială a mandatului, sub forma a două volume de peste 1.500 de pagini, incluzând realizări și fotografii de la evenimente.
Primul mandat al preşedintelui Klaus Iohannis, 2014-2019, e sintetizat în 831 de pagini, pe capitole precum apărarea şi securitatea ţării, politica externă, afeceri europene, consolidarea statului de drept, relaţia cu cetăţenii, apărarea valorilor economiei de piaţă, politici de sănătate eficiente, relaţia cu românii din afara ţării şi un ultim Capitol, intitulat ”Spre România Normală”. Informaţiile sunt însoţite de fotografii de la evenimentele oficiale.
El arată în finalul bilanţului primului mandat că ”România normală, o ţară în care statul funcţionează în slujba cetăţeanului, este proiectul său pentru noul mandat, 2019-2024”.
Al doilea mandat al preşedintelui, 2019-2024, a fost sintetizat în 769 de pagini, pe capitole precum apărare, politică externă, afaceri europene, cadrul legislativ solid şi coerent, relaţia cu cetăţenii, societatea civilă, cu autorităţile publice şi cu clasa politică, România Educată, dezvoltarea economică, pandemia COVID-19, climă şi sustenabilitae, promovarea culturii, apărarea patrimoniului, relaţia cu românii din afara ţării.
Atășăm mai jos volumele publicate de administrația prezidențială.