Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi, printr-un comunicat oficial, că o informație care circulă pe conturi false de social media, referitoare la decesul premierului Ilie Bolojan într-un accident rutier, este complet falsă.
Un nou val de dezinformare online
Potrivit comunicării oficiale, postările distribuite în mediul online au ca scop dezinformarea și manipularea cetățenilor români.
„Semnalăm faptul că în mediul online, pe conturi false de social media, este diseminată informația falsă potrivit căreia Prim-ministrul României ar fi decedat într-un accident rutier. Subliniem faptul că informația este falsă! Premierul NU a fost implicat în niciun accident rutier, iar aceste postări au ca scop dezinformarea și manipularea cetățenilor români”, a transmis Ministerul de Interne.
MAI: Informați-vă doar din surse oficiale
Reprezentanții MAI fac un apel clar către cetățeni: nu distribuiți informații neverificate și consultați doar sursele oficiale sau publicațiile de încredere.
„Precizăm că această informare face parte din ansamblul de măsuri luate de structurile MAI pentru contracararea procesului de dezinformare”, au mai precizat oficialii.