29.8 C
București
vineri, septembrie 5, 2025

Zuckerberg și Gates, la picioarele lui Trump: Cina Big Tech de la Casa Albă stârnește scandal și ironii

Președintele Donald Trump a găzduit joi seară, la Casa Albă, o cină fastuoasă cu liderii Big Tech, în frunte cu Mark Zuckerberg (Meta), Bill Gates (Microsoft) și Sam Altman (OpenAI).

Fiecare dintre aceștia s-a întrecut în elogii la adresa președintelui, într-un moment în care giganții tehnologici presează Washingtonul să adopte o politică non-intervenționistă în privința inteligenței artificiale.

O mică demonstrație se regăsește în VIDEO de mai jos.

Cina a avut loc în contextul criticilor dure aduse Big Tech de către Andrew Ferguson, actualul șef al FTC, dar și al presiunilor economice privind reglementările AI.

Zuckerberg, salvat de Trump de o întrebare incomodă

Așezat chiar lângă președinte, Mark Zuckerberg a mulțumit lui Trump pentru „condițiile excelente” create mediului de afaceri american și a anunțat investiții de peste 600 de miliarde de dolari până în 2028 pentru infrastructură și centre de date.

Între timp, Bill Gates a declarat că „politicile administrației Trump permit investiții majore în SUA”, iar Sam Altman l-a numit pe liderul de la Casa Albă „președintele inovației și al afacerilor”.

Un moment savuros a avut loc atunci când un reporter l-a întrebat pe Zuckerberg despre libertatea de exprimare online în Marea Britanie. Vizibil încurcat, acesta a fost „salvat” de Trump printr-o glumă: „Acesta este începutul carierei tale politice”, replică ce a stârnit râsete în sală.

Musk, marele absent

Singurul nume mare care a lipsit de la dineu a fost Elon Musk. Fondatorul Tesla și SpaceX a confirmat că a fost invitat, dar nu a putut participa. Totuși, Casa Albă a precizat că un reprezentant al companiei sale a fost prezent.

Scandal în tabăra MAGA: „Ar trebui să fie la închisoare, nu la masă”

Evenimentul nu a fost însă bine primit de toți susținătorii lui Trump. Influencerița Laura Loomer a explodat pe X:

„Zuckerberg și Gates ar trebui să fie în închisoare, nu la masă cu președintele Trump. Zuckerberg a ajutat la furtul alegerilor din 2020. Gates a finanțat mișcări anti-Trump. Niciun patriot nu vrea să vadă această fotografie în seara aceasta”.

Această reacție ilustrează tensiunile din interiorul taberei suveraniste, unde o parte din baza electorală a lui Trump cere ca „dușmanii de ieri” să nu fie aduși înapoi în grațiile președintelui.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.