Manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Nando Mocanu, au fost condamnați definitiv la pedepse cu executare, în urma unui dosar de tentativă de omor.
Decizia a fost pronunțată joi de Curtea de Apel Brașov: Dani Mocanu a primit 4 ani de închisoare, iar fratele său 7 ani.
Totodată, instanța i-a obligat pe cei doi să plătească 40.000 de euro drept despăgubiri morale bărbatului pe care l-au agresat într-o benzinărie din județul Argeș, în august 2022.
Condamnați pentru tentativă de omor, frații Mocanu au dispărut
După pronunțarea sentinței, polițiștii din Argeș s-au deplasat la domiciliul celor doi, în Ștefănești, pentru a pune în aplicare mandatele de executare a pedepselor. Cei doi nu au fost însă găsiți acasă.
„Verificările continuă în vederea depistării și punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Ulterior, Poliția Română i-a dat în urmărire generală, publicând datele și fotografiile celor doi pe site-ul oficial, la secțiunea „Persoane urmărite”.
Scandalul violent din benzinăria din Pitești
Incidentul pentru care cei doi au fost condamnați s-a petrecut în seara de 18 august 2022, într-o benzinărie din Pitești. Potrivit anchetei, Dani Mocanu și fratele său, însoțiți de mai mulți indivizi, au agresat doi bărbați, lovindu-i cu pumnii, picioarele și o rangă.
Una dintre victime a suferit o fractură craniană și a ajuns în stare gravă la spital. Întregul moment a fost surprins de camerele de supraveghere din benzinărie.
În fața anchetatorilor, Dani Mocanu a negat acuzațiile și a susținut că ar fi încercat doar să aplaneze conflictul. Cu toate acestea, probele video și mărturiile au dus la condamnarea definitivă a manelistului și a fratelui său.