DNA precizează că marţi au loc două percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2025, a unor infracţiuni de corupţie, de către persoane fizice fără calitate specială. Vizat este fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, pentru fapte comise în 2025.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2025, a unor infracţiuni de corupţie, de către persoane fizice fără calitate specială”, a transmis DNA, solicitată să facă precizări în legătură cu informaţiile conform cărora este vizat fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc.
Conform DNA, în cursul zilei de 16 decembrie 2025, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în două locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a mai transmis instituţia.
Surse judiciare au declarat că este vorba despre un dosar de dare de mită în care, pe lângă Cuc, este vizat şi un om de afaceri.
Răzvan Cuc a fost ministru al Transporturilor din partea PSD, în 2017.