6 C
București
duminică, decembrie 21, 2025

Nicuşor Dan declanşează un referendum fără precedent în Justiţie: Soarta CSM, decisă de magistraţi

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat duminică iniţierea unui referendum în rândul corpului magistraţilor, programat pentru luna ianuarie, prin care aceştia vor fi întrebaţi dacă Consiliul Superior al Magistraturii acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar.

Şeful statului a avertizat că, în cazul unui răspuns negativ, CSM ar urma să plece „de urgenţă”, invocând sesizări primite de la sute de magistraţi privind promovări şi decizii luate pe criterii de obedienţă şi nu de profesionalism.

”Voi iniţia în ianuarie, imediat după Sărbători, un referendum în cadrul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare:  CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Dacă magistraţii, în ansamblul lor, spun că da, CSM acţionează în interes public, vom continua cu discuţiile legislative, dar dacă vor spune în majoritatea lor că nu reprezintă interesul public, atunci CSM va pleca de urgenţă”, a subliniat preşedintele.

Nicuşor Dan a afirmat, după ce a primit sesizări din partea a sute de magistraţi, că aceştia semnlează existenţa unei categorii de magistraţi, membri ai CSM , şefi de instanţe, care nu acţionează în interes public, ci în interesul unui grup pe care îl constituie şi că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acţiunea, de multe ori discreţionară, a acestor judecători.

”Inclusiv  promovările la ICCJ s-au făcut pe criterii de obedienţă faţă de acest grup care conduce sistemul de justiţie şi nu pe criterii de profesionalism”, a sintetizat preşedintele conţinutul sesizărilor primite.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.