3.2 C
București
marți, ianuarie 27, 2026

Premierul britanic Keir Starmer ironizează ochelarii de soare ai lui Macron: „Bonjour” | Video

Premierul britanic Keir Starmer a lansat câteva ironii la adresa unor lideri mondiali.

Luni seară, Starmer a renunțat la imaginea sa publică sobră și l-a luat peste picior pe președintele Franței, Emmanuel Macron, în timpul unei înregistrări live a podcastului comediantului Matt Forde.

După ce i-a fost înmânată o pereche de ochelari de soare tip aviator, asemănători celor purtați de Macron săptămâna trecută la World Economic Forum de la Davos, din cauza unei probleme medicale la ochi, Starmer i-a pus și, spre amuzamentul publicului, a glumit spunând: „Bonjour”.

Clipul a fost publicat pe contul de TikTok al premierului, cu un mesaj adresat lui Macron: „Talk to me, Goose” — o trimitere la filmul din 1986 Top Gun, cu Tom Cruise.

@keirstarmer

@Emmanuel Macron Talk to me, Goose

♬ original sound – Keir Starmer

Starmer i-a spus lui Forde că ia în calcul să poarte ochelarii la summituri internaționale, dar că va avea nevoie de ochelarii săi obișnuiți pentru a putea vedea în Parlament.

Nu este prima dată când ochelarii lui Macron atrag atenția. „L-am văzut ieri cu acei ochelari de soare frumoși. Ce naiba s-a întâmplat?”, a comentat Donald Trump într-un discurs susținut la Davos.

Starmer a mai dezvăluit că Trump îl sună frecvent direct pe telefonul mobil, în loc să folosească canalele oficiale de comunicare guvernamentală.

„Odată eram în apartament cu copiii, curățam paste de pe masă după cină, și sună telefonul — era Donald”, a povestit Starmer.
„Altă dată, probabil cel mai nepotrivit moment, eram la jumătatea meciului Arsenal–PSG”, a adăugat el, făcând referire la pasiunea sa pentru fotbal.

Într-un registru mai serios, Starmer și-a apărat decizia de a călători în această săptămână în China, prima vizită a unui premier britanic în această țară din 2018.

„Dacă ești lider pe scena internațională, discuți cu liderul altei țări, indiferent cine este. E atât de simplu”, a spus Starmer.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.