0.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Explozii la Crevedia. Circulaţia este în continuare oprită, anchetatorii continuă cercetările

Centrul Infotrafic informează luni dimineaţă că circulaţia rutieră este în continuare oprită pe ambele sensuri ale DN 1A, în localitatea Crevedia.

Măsurile rutiere au fost luate pentru efectuarea de către anchetatori a tuturor cercetărilor necesare la faţa locului.

Traficul este deviat pe rutele ocolitoare: pe sensul către Ploieşti – DC 77A – DJ 701B – DN 7 Tărtăşeşti, iar pe celălalt sens – DJ 101B Periş – Tâncăbeşti – DN 1.

IGSU susține că Stația GPL care a explodat la Crevedia era oficial închisă din 2020

IGSU, a anunţat că staţia pentru distribuţia GPL din Crevedia a primit trei amenzi în 2020, în valoare totală de 50.000 de lei și a fost emis la momentul respectiv o hotărâre privind închiderea punctului de lucru respectiv.

El a prezentat istoricul controalelor realizate la compania respectivă, evidenţiind faptul că nu au fost respectate măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011 şi că a fost utilizată o pompă neomologată.

„Obiectivul a fost autorizat de către instituţia noastră, de către ISU Dâmboviţa, în octombrie 2011, ca instalaţie de tip skid pentru distribuţia de GPL la autovehicule, cu o capacitate de 4.000 de litri”.

Reprezentatul IGSU susține că s-au făcut controale inopinante la sediul firmei

„În 30.07.2020, în urma sesizări, se efectuează un control inopinat la acest obiectiv şi se constată că nu se respectă măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011, respectiv acea instalaţie de tip monobloc a fost mutată pe amplasament şi nu se mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii de securitate la incendiu. În consecinţă, ISU constată pierderea valabilităţii autorizaţiei de securitate la incendiu şi aplică şi sancţiunea contravenţională de 10.000 de lei, în data de 30.07, a declarat, duminică, Benone Gabriel Duduc (IGSU).

Totodată, după ce a constatat pierderea valabilităţii autorizaţiei de securitate la incendiu, ISU a notificat Instituţia prefectului, Oficiul Registrului Comerţului, Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţia Mediului şi Primăria Crevedia.

IGSU descoperă la al doilea control că obiectivul funcționează în continuare”

Reprezentantul IGSU menţionează că pe 28 septembrie s-a efectuat un nou control inopinat şi s-a constatat că „obiectivul funcţionează” în continuare.

„Se constată, ca faptă contravenţională, funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu şi se aplică sancţiunea contravenţională de 30.000 de lei. De asemenea, se constată pe amplasament un rezervor neomologat în care se transvaza GPL şi se mai aplică o sancţiune de 10.000 de lei. Se notifică Oficiul Registrului Comerţului.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.