3.2 C
București
joi, februarie 5, 2026

Premierul Bolojan avertizează CCR: amânarea deciziei pe pensiile magistraţilor poate costa România miliarde de euro

Premierul Ilie Bolojan ar urma să informeze, joi, Curtea Constituţională asupra consecinţelor amânării unor decizii privind pensiile magistraţilor.

„Mâine voi informa Curtea Constituţională asupra consecinţelor amânării unor decizii. S-a făcut o încercare pentru a rezolva această nedreptate anul trecut. S-a dat o amânare. Şi apoi, a doua încercare. Au fost aceste amânări în cascadă. În condiţiile în care nu se va lua o decizie şi se va merge din nou pe amânare, probabilitatea să pierdem aceşti bani este foarte mare. Şi cred că fiecare instituţie trebuie să fie informată cu privire la consecinţele unor anumite decizii. Pentru noi este important să închidem toate aspectele care ţin de aceste clarificări, pentru că avem de încasat 2,6 miliarde de euro”, a precizat Ilie Bolojan, miercuri seara, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Fondurile PNRR, condiţionate de clarificarea jaloanelor

El a evidenţiat importanţa lămuririi acestor aspecte, astfel încât România să poată încasa fondurile necesare finalizării proiectelor din PNRR până în luna august.

„Cu cât rezolvăm toate aceste probleme care ţin de această cerere de plată mai repede, cu atât avem banii aceştia la dispoziţie, ceea ce înseamnă pentru noi capacitatea de a ne plăti, fără întârzieri, constructorii şi de a ţine un ritm bun al lucrărilor, în aşa fel încât odată cu celelalte cereri de plată pe care trebuie să le depunem – dar nu le putem depune decât după ce terminăm cererea anterioară – să putem să finalizăm aceste lucrări până în luna august, în aşa fel încât România să nu piardă aceşti bani”, a explicat prim-ministrul.

Jalonul privind pensiile magistraţilor, blocaj la Comisia Europeană

Ilie Bolojan a reamintit că accesarea fondurilor din PNRR este condiţionată de respectarea jaloanelor pe care România s-a angajat să le îndeplinească.

„Unul dintre aceste jaloane este cel legat de pensiile magistraţilor, jalonul 215, unde avem o reţinere de aproape 230 de milioane de euro. Din discuţiile pe care echipele noastre le-au avut la Comisia Europeană, săptămâna trecută, în momentul de faţă Comisia consideră că acest jalon nu este îndeplinit. Deci, ideea că jalonul ar fi îndeplinit este falsă”, a spus el.

CCR a amânat deliberările asupra proiectului Guvernului

Curtea Constituţională a amânat, la mijlocul lunii ianuarie, pentru data de 11 februarie, deliberările în cazul noului proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor.

„Având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum şi a documentelor depuse de autorul sesizării în data de 15 ianuarie (expertiză contabilă extrajudiciară pro causa) şi a unor prevederi legale incidente (art. 211 alin. (6) din Legea nr. 303/2022), în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 11 februarie”, informa pe 16 ianuarie CCR.

Anterior, două şedinţe de la CCR au fost boicotate de cei patru judecători propuşi de PSD la Curtea Constituţională – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu şi Mihai Busuioc -, unul dintre motivele pentru care aceştia refuzând să se prezinte fiind acela că au fost chemaţi la serviciu în zile nelucrătoare, iar şedinţele au fost programate prea repede.

Instanţa supremă, condusă de Lia Savonea, a anunţat pe 15 ianuarie că a realizat o expertiză, cu ajutorul unui expert contabil, care ar arăta faptul că prin aplicarea proiectului Guvernului pensia de serviciu a magistraţilor va fi mai mică decât cea pe contributivitate, document ce a fost trimis pe masa judecătorilor CCR.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor adoptat de Guvern prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii şi procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la acelaşi nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.

Primul proiect al reformei pensiilor magistraţilor a fost declarat neconstituţional de CCR pe 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.