10.3 C
București
sâmbătă, martie 14, 2026

Trump: „Vom redeschide Strâmtoarea Ormuz sigură și liberă”. Apel către mai multe țări pentru o misiune navală

Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut sâmbătă mai „multor ţări” să ofere sprijin militar pentru a ajuta la asigurarea unei navigări comerciale în siguranţă prin Strâmtoarea Ormuz, informează dpa.

„Într-un fel sau altul, vom deschide în curând Strâmtoarea Ormuz, SIGURĂ şi LIBERĂ!” a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social.

Preşedintele american a spus că speră ca „China, Franţa, Japonia, Coreea de Sud, Regatul Unit şi alţii” să se alăture SUA în trimiterea de nave către strâmtoarea dintre Iran şi Oman.

Traficul prin acest canal îngust – vital pentru exporturile globale de petrol – aproape că s-a prăbuşit în timpul războiului cu Iranul, determinând creşterea preţurilor.

După consultări între ţările G7, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat săptămâna aceasta că grupul se pregăteşte de o misiune navală pentru a însoţi petrolierele şi navele de marfă prin strâmtoare.

În timp ce preşedintele Macron promovează această iniţiativă, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că nu vede nicio nevoie de o desfăşurare militară internaţională.

Vineri, preşedintele Trump a declarat reporterilor că navele de război americane vor începe „în curând” să escorteze petrolierele prin strâmtoare. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.