Aplicația dezvoltată de Uniunea Europeană pentru verificarea vârstei utilizatorilor a fost spartă „în doar două minute”, dar acest lucru face parte dintr-un plan al autorităților europene de a o transforma într-un mecanism de supraveghere a cetățenilor, a declarat fondatorul Telegram, Pavel Durov.
„Astăzi, această aplicație a fost spartă în doar două minute. Dar nu vă grăbiți să râdeți de birocrații europeni”, a scris Durov.
Potrivit acestuia, aplicația „a fost vulnerabilă încă de la început”, deoarece „se bazează pe dispozitivul utilizatorului (ceea ce înseamnă din start un eșec)”.
Durov a adăugat că, dacă Uniunea Europeană „nu este condusă de clovni”, atunci planul real ar fi să lanseze o aplicație „care pretinde că respectă confidențialitatea”, dar este vulnerabilă, să aștepte să fie spartă, iar apoi să elimine protecțiile de confidențialitate pentru a o „repara”.
În opinia sa, rezultatul ar fi un „instrument de supraveghere” pentru toți utilizatorii, prezentat sub pretextul protejării datelor personale.
„Fiți vigilenți”, a avertizat fondatorul Telegram.
Pe 15 aprilie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Uniunea Europeană a finalizat dezvoltarea unei aplicații unice pentru verificarea vârstei pe platformele online, care urmează să fie lansată în curând.
Potrivit acesteia, aplicația va permite utilizatorilor să-și confirme vârsta pentru accesul la platforme online, „la fel cum magazinele cer dovada vârstei pentru cumpărarea băuturilor alcoolice”.
Dezvoltarea aplicației are loc în contextul în care tot mai multe țări analizează restricționarea accesului adolescenților la rețelele sociale.
Australia a fost prima țară care a introdus astfel de măsuri, iar inițiative similare sunt discutate în Franța, Spania, Marea Britanie și alte state.