Social-democrații din România au demarat procedurile pentru înlăturarea prim-ministrului Ilie Bolojan, declanșând o nouă criză politică într-o țară deja marcată de instabilitate, scrie Politico.
Partidul, aflat la guvernare în coaliție cu liberalii lui Bolojan, a votat covârșitor luni retragerea sprijinului politic pentru premier. Social-democrații dețin cea mai mare pondere de voturi în Parlamentul României.
Liderul partidului, Sorin Grindeanu, l-a acuzat pe Bolojan, președinte al Partidului Național Liberal, că promovează măsuri de austeritate care au afectat economia și au crescut costul vieții pentru români.
„PSD nu mai poate rămâne captiv în timp ce baza noastră socială este distrusă”, a declarat Grindeanu în fața liderilor partidului, la București.
Potrivit presei locale, sute de persoane s-au adunat în Capitală la un protest de susținere pentru Bolojan, care a anunțat că nu va demisiona. Premierul a acuzat social-democrații că fug „laș” de responsabilitatea deciziilor pe care le-au luat împreună.
„Ceea ce vedem astăzi este punerea în pericol a finanțelor țării, aruncarea în aer a guvernării, totul cu o lipsă totală de respect față de cetățeni”, a spus Bolojan, criticând destabilizarea într-un context internațional tensionat și pe fondul stagnării economiei europene.
România a mai fost aruncată într-o criză politică în 2024, după anularea controversată a alegerilor prezidențiale pe fondul suspiciunilor de interferență externă, scrie sursa citată.
Deși PSD a obținut cele mai multe mandate la alegerile parlamentare de la finalul lui 2024, sondajele recente indică o creștere a partidului de opoziție de dreapta Alianța pentru Unirea Românilor, clasat pe locul al doilea. Liderul acestuia, George Simion, a cerut organizarea de alegeri anticipate.
PSD și liberalii au format un guvern fragil, alături de alte două partide, la începutul lui 2025, însă coaliția a fost afectată de tensiuni politice și de opoziția social-democraților față de măsurile de austeritate. România a estimat pentru 2025 cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de aproximativ 9% din PIB.
Inițial, s-a stabilit ca Bolojan să conducă guvernul în primii doi ani, urmând ca ulterior funcția de premier să revină unui reprezentant al PSD.
Potrivit presei, Bolojan ar urma să se confrunte săptămâna viitoare cu o moțiune de cenzură în Parlament, iar social-democrații au amenințat că își vor retrage miniștrii din guvern în cursul acestei săptămâni.