Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că trăim într-o perioadă cu multiple provocări, iar statele care gândesc la fel trebuie să colaboreze în faţa acestor provocări şi crede că acest lucru se va întâmpla.
El a precizat că regiunea Mării Negre şi regiunea Balcanilor de Vest reprezintă un interes strategic pentru România, dar şi pentru NATO.
Nicuşor Dan a fost prezent, marţi, la conferinţa internaţională „Black Sea and Balkans Security Forum”
”Noi avem pe scena globală mulţi actori statali, nestatali, fiecare dintre ei cu preocupările lor de apărare, de securitate, economice, de energie şi multe alte domenii. Şi pentru ca noi toţi împreună să reuşim să lucrăm, pentru ca noi toţi împreună să reuşim să asigurăm pace sau cât mai mult din asta şi o colaborare cât mai bună, e nevoie de interfeţe care să înţeleagă fiecare dintre actori şi să propună soluţii, astfel încât dorinţele, aspiraţiile fiecăruia dintre ei să fie compatibile. Şi asta este ce faceţi cu mult profesionalism şi vreau să vă mulţumesc pentru că faceţi asta din interes, să spunem, global şi în interesul României”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a precizat că regiunea Mării Negre reprezintă un interes strategic pentru România şi pentru NATO.
”Evident, regiunea Mării Negre şi regiunea Balcanilor de Vest reprezintă un interes strategic pentru România, dar şi pentru NATO din motive geografice. Evident, preocuparea noastră pentru Ucraina este vecinul nostru. De asemenea, pentru Orientul Mijlociu, cu toate consecinţele care decurg din cum se vor soluţiona lucrurile acolo”, a transmis preşedintele României.
Nicuşor Dan a explicat ce face România în această perioadă.
”În plan naţional se consolidează şi consolidându-se, creşte securitatea la Marea Neagră, creşte securitatea pe flancul estic şi în Balcanii de Vest.România participă la misiuni NATO şi misiuni europene. La nivelul Uniunii Europene contribuie la o apropiere atât a Moldovei şi a Ucrainei, cât şi a ţărilor din Balcanii de Vest la Uniune. Şi, bineînţeles, ăsta este un proces cu multe niveluri tehnice şi care necesită multă atenţie diplomatică şi, evident, în interiorul NATO, contribuind la postura de descurajare pe flancul estic”, a subliniat Nicuşor Dan.
El a reamintit că trăim într-o perioadă cu multiple provocări, iar statele care gândesc la fel trebuie să colaboreze.
”Suntem într-o perioadă cu multiple provocări şi aici este nevoie, faţă de aceste provocări, statele care gândesc la fel trebuie să colaboreze şi asta se va întâmpla. Ăsta este obiectivul discuţiilor de mâine din formatul B9. Ăsta este obiectivul discuţiilor de la Ankara, din Summitul NATO de peste două luni şi sunt optimist că în fiecare dintre aceste formate vom exprima solidaritate şi vom reuşi să fim efectivi în obiectivele pe care ni le-am propus. Asta înseamnă investiţii în apărare. Asta înseamnă interoperabilitate şi asta înseamnă un parteneriat transatlantic care să fie efectiv”, a mai declarat Nicuşor Dan.