Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă, miercuri, că generalul Vlad Gheorghiţă, suspect de complicitate la uzurparea funcţiei într-un dosar instrumentat de către DNA, ar trebui să se retragă din funcţie.
”Retragerea de la conducerea Armatei Române ar fi gestul firesc al unui militar aflat în situaţia generalului Vlad Gheorghiţă. Orice umbră de îndoială asupra conduitei sale profesionale reprezintă o vulnerabilitate pentru Armata Română”, a scris, miercuri, pe Facebook, Sorin Grindeanu.
Potrivit acestuia, ”în aceste momente, România nu îşi permite astfel de incertitudini la vârful structurilor de apărare”.
Şeful statului major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a fost audiat marţi, la DNA militar.
MApN a transmis că DNA desfăşoară activităţi specifice de verificare, iar Statul Major al Apărării cooperează pe deplin cu autorităţile abilitate.
Conform DNA, Gheorghiţă Vlad este suspect de complicitate la uzurparea funcţiei, într-un dosar privind emiterea unui ordin în baza căruia numărul locurilor finanţate de la buget pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, a fost suplimentat cu 20, beneficiari fiind candidaţi admişi iniţial pe locurile cu taxă.
Conform DNA, urma ca, ”la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidaţi să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării Naţionale”.
Generalul Gheorghiţă Vlad respinge acuzaţiile aduse de DNA, susţinând că nu a comis nicio faptă de corupţie şi nu a fost implicat în astfel de fapte.
”Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor şi a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puţin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzaţii”, a arptat el.