Pe șoseaua din apropierea reședinței lui Putin de la Valdai au fost instalate plase anti-drone | FOTO

Deasupra parcărilor pentru camioane din districtul Valdai, regiunea Novgorod, au fost montate sisteme de protecție împotriva dronelor. Fotografii cu aceste plase au fost publicate pe 7 iunie pe canalul său de Telegram de jurnalistul Oleg Kașin, care a precizat că imaginile i-au fost trimise de cititori.

Publicația „Agentstvo”, analizând fotografiile, a concluzionat că acestea au fost realizate pe o șosea aflată la aproximativ 9 kilometri de reședința președintelui rus Vladimir Putin de la Valdai.

Potrivit unor analiști militari citați de „Agentstvo”, astfel de plase sunt utilizate pe front și pot oferi protecție împotriva dronelor de mici dimensiuni sau a munițiilor lansate de pe drone.

Fondatorul proiectului de investigații Conflict Intelligence Team (CIT), Ruslan Leviev, consideră însă că aceste plase anti-drone „nu sunt instalate pentru a proteja camioanele de drone, așa cum se întâmplă pe front, ci, dimpotrivă, pentru a se proteja de camioane”.

Leviev a amintit că, în cadrul operațiunii ucrainene „Pânza de păianjen” (Spiderweb), dronele au fost ascunse în camioane. Când vehiculele s-au apropiat de aerodromurile militare rusești vizate de atac, acoperișurile remorcilor s-au deschis, dronele au decolat și au lovit țintele desemnate.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.