Victor Ponta, sfaturi pentru premierul desemnat: „Cel mai important este cine va fi ministru de Finanțe”

Deputatul Victor Ponta a declarat marţi că ar fi trebuit ca premierul desemnat, Eugen Tomac, să vină la discuţiile cu partidele şi grupurile parlamentare însoţit de două-trei persoane care vor ocupa funcţii de miniştri, pentru că „sunt oameni foarte buni”.

Ponta a participat la întâlnirea premierului desemnat cu membrii grupului parlamentar Uniţi pentru România, la care a anunţat că s-a afiliat.

„Nu dau sfaturi. Am făcut şi eu câteva remarci pe baza experienţei, aşa, de bătrân pe care o am. Primul lucru, i-am spus premierului desemnat că n-ar fi trebuit să vină singur. Trebuia să vină cu doi-trei miniştri, mai ales că, cel puţin numele vehiculate în presă la Apărare, la Externe, la Agricultură, sunt oameni foarte buni. Ce să mai discut? Deci dacă stăteau lângă domnul Tomac, era un lucru bun. Am făcut şi o glumă pe care nu ştiu dacă o să o aprecieze toată lumea. Am apreciat în mod deosebit că la Ministerul Mediului, după atâta amar şi otravă, vine Dulceaţă. Era nevoie la Mediu de un pic de dulceaţă, după atâta amărăciune. Şi i-am dat tot o părere personală, că nominalizarea domnului Papahagi e un cui bătut în talpă. Bani foarte foarte puţini la Cultură, din păcate, şi trebuie gestionaţi de cineva mai puţin conflictual. Domnul Papahagi a zis că PSD e un grup infracţional organizat, dar cred că o să ceară voturile PSD, nu? Şi domnul Papahagi e genul care mai multe probleme îţi creează la guvernare, decât să te ajute
„, a afirmat Ponta.

Acesta a adăugat că este foarte important cine va fi ministru de Finanţe în viitorul guvern.

„Cel mai important lucru, se reporneşte economia? Cine e ministrul de Finanţe? Eu mi-am început guvernul în 2012 cu ministru de Finanţe Florin Georgescu. Dacă ai bani, poţi să faci multe lucruri. Să faci legea salarizării, să dai înapoi la militari ceea ce le-ai luat, să dai bani în justiţie. N-ai bani, e degeaba, o să fie tot ca până acum. Deci să dea Dumnezeu să aibă un ministru de Finanţe cum l-am avut eu pe Florin Georgescu şi să aibă bani pentru repararea lucrurilor greşite făcute în ultimul an”, a spus Ponta. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.