Ucraina cere încă 20 de miliarde de dolari aliaților. Kievul susține că are o „fereastră de oportunitate” de până la nouă luni împotriva Rusiei

Ucraina va solicita o finanţare militară suplimentară de 20 de miliarde de dolari din partea aliaţilor săi în cadrul unei reuniuni care va avea loc săptămâna viitoare, pentru a-şi consolida ceea ce consideră a fi avantajul actual pe câmpul de luptă faţă de Rusia, a declarat o sursă din cadrul Ministerului Apărării ucrainean, citată de Reuters.

Solicitarea va fi formulată joia viitoare în cadrul unei reuniuni a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, o alianţă formată din peste 50 de ţări, cunoscută şi sub numele de Grupul de la Ramstein, în cadrul căruia aliaţii organizează ajutorul financiar şi militar destinat Kievului.

„Avem o fereastră de oportunitate de şase până la nouă luni pe câmpul de luptă, care necesită o accelerare urgentă a finanţării”, a declarat sursa citată.

Înaintarea Rusiei pe câmpul de luptă a încetinit anul acesta, practic stagnând luna trecută, întrucât atacurile ucrainene cu drone cu rază medie de acţiune au afectat aprovizionarea şi logistica frontului. Între timp, atacurile ucrainene cu drone cu rază lungă de acţiune provoacă daune sectorului energetic al Rusiei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat săptămâna trecută că forţele ruse continuă să înainteze pe câmpul de luptă în fiecare zi şi că nu există niciun risc pentru economia Rusiei, deşi a recunoscut că atacurile ucrainene provoacă pagube.

Unora dintre aliaţi li se va cere să contribuie fiecare cu între 2 şi 6 miliarde de dolari pentru a se atinge ţinta de 20 de miliarde de dolari, fie sub formă de ajutor, fie sub formă de împrumut, a spus sursa. Posibilitatea unei astfel de cereri a fost relatată în premieră de Politico. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.