4.8 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Șefa Comisiei Europene: „Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen – haideţi să le primim în sfârşit”

Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând ”cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările de migranţi”, a declarat miercuri, Ursula von der Leyen, scrie Agerpres.

„Am intensificat protecţia frontierei. Agenţiile europene şi-au aprofundat cooperarea cu statele membre. Permiteţi-mi să mulţumesc, în special, Bulgariei şi României pentru că au fost în frunte – au prezentat cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările”, a afirmat Von der Leyen în discursul anual privind starea Uniunii Europene, în care şi-a prezentat bilanţul mandatului în fruntea executivului comunitar.

”Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen”

”Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere”, a îndemnat şefa Comisiei Europene, la capitolul privind migraţia din discursul său.

Ea a anunţat totodată organizarea unei conferinţe internaţionale privind combaterea traficului de persoane, pledând pentru consolidarea rolului unor agenţii precum Europol, Eurojust şi Frontex.

”Ştim că migraţia necesită muncă constantă. Şi nicăieri asta nu este mai vital decât în lupta împotriva traficanţilor de oameni. Ei atrag cu minciunile lor oameni disperaţi şi îi pun pe rute mortale prin deşert sau pe bărci care nu sunt potrivite pentru mare”, a spus ea.

”Modul în care aceşti contrabandişti îşi desfăşoară activitatea este în continuă evoluţie. Legislaţia noastră are peste douăzeci de ani şi are nevoie de o actualizare urgentă. Aşadar, avem nevoie de o nouă legislaţie şi de o nouă structură de guvernare”, a precizat şefa CE.

Ea a subliniat, de asemenea, că este nevoie ”de o aplicare mai puternică a legii, de urmărire penală şi de un rol mai proeminent pentru agenţiile noastre – Europol, Eurojust şi Frontex”.

„Şi trebuie să lucrăm cu partenerii noştri pentru a combate această plagă globală a traficului de persoane. Acesta este motivul pentru care Comisia va organiza o Conferinţă internaţională privind combaterea contrabandei de persoane. Este timpul să punem capăt acestei afaceri insensibile şi criminale”, a declarat ea.


Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.