Guvernul a aprobat, în ședința de marți seară, Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice, o decizie care permite reluarea angajărilor în spitale și serviciile de ambulanță.
În total, vor fi deblocate peste 6.850 de posturi, cele mai multe fiind destinate asistenților medicali și personalului auxiliar, categorii considerate esențiale pentru funcționarea sistemului de sănătate.
Măsura vine într-un moment în care numeroase unități medicale se confruntă cu deficit de personal, iar autoritățile susțin că reluarea concursurilor este necesară pentru asigurarea continuității actului medical și reducerea presiunii asupra angajaților existenți.
Peste 6.450 de posturi merg către spitale
Potrivit Ministerului Sănătății, Memorandumul aprobat de Executiv permite deblocarea unui total de 6.850,75 posturi, repartizate astfel:
- 6.452 de posturi pentru spitalele finanțate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS);
- 398,75 de posturi pentru Serviciile de Ambulanță Județene (SAJ).
Decizia oferă unităților sanitare posibilitatea de a organiza imediat concursurile necesare pentru ocuparea locurilor vacante.
Asistenții medicali și personalul auxiliar reprezintă cea mai mare parte a angajărilor
Ministerul Sănătății precizează că prioritatea este acoperirea deficitului de personal din categoriile indispensabile funcționării spitalelor și serviciilor de ambulanță.
Structura posturilor aprobate este următoarea:
- 2.593 de posturi pentru asistenți medicali;
- 2.567 de posturi pentru personal medical auxiliar, inclusiv infirmieri și brancardieri;
- 1.433,75 de posturi pentru medici;
- 257 de posturi pentru farmaciști, biologi, biochimiști și fizicieni.
Autoritățile consideră că ocuparea acestor posturi va contribui la reducerea deficitului de personal din sistemul public de sănătate și la îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților.
Cseke Attila: Este un pas important pentru echilibrarea resursei umane
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a afirmat că aprobarea Memorandumului reprezintă o măsură necesară pentru consolidarea sistemului sanitar.
„Aprobarea acestui Memorandum reprezintă un pas important pentru echilibrarea resursei umane din sistemul de sănătate și pentru asigurarea continuității actului medical în unitățile sanitare. Este o măsură necesară, însă demersurile pentru susținerea personalului medical și pentru eficientizarea sistemului sanitar trebuie continuate de o manieră predictibilă și fermă”, a declarat ministrul interimar al Sănătății.
Spitalele și serviciile de ambulanță pot începe recrutările
Prin aprobarea Memorandumului, spitalele și Serviciile de Ambulanță Județene pot demara fără întârziere procedurile de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante.
Anunțul vine la o zi după ce Ministerul Sănătății informa că intenționează să propună deblocarea a peste 7.800 de posturi în sistemul sanitar. În forma aprobată de Guvern, numărul posturilor autorizate pentru scoaterea la concurs este de 6.850,75, cele mai multe fiind destinate asistenților medicali și personalului auxiliar, urmate de posturile pentru medici și alte specialități medicale.