Strategia pentru biodiversitate merge la Senat. USR invocă riscul blocării fondurilor europene, AUR spune că afectează fermierii

Proiectul de lege privind strategia pentru conservarea biodiversităţii a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, urmând a fi trimis la Senat.

Proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030 a fost adoptat, miercuri seară, de Camera Deputatilor. Totodată, s-a decis transmiterea acestei legi Senatului, pentru ca acesta să dezbată şi să se pronunţe, în procedură de urgenţă, asupra textelor nou introduse şi adoptate de plenul Camerei Deputaţilor.

”USR a votat în plenul Camerei Deputaţilor strategia modificată pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030 pentru a nu fi blocat un jalon asumat de patru guverne consecutive şi pentru ca România să nu piardă aproape 1 miliard de euro din fonduri europene. USR consideră însă inacceptabil şi iresponsabil modul în care PSD acţionează constant pentru ca România să piardă sume uriaşe din PNRR”, a transmis formaţiunea, într-un comunicat de presă. 

Reprezentanţii USR au susţinut că, prin modificarea din temelii a Strategiei naţionale privind biodiversitatea, PSD ”vrea să arunce în aer angajamentele asumate de România la nivel european”.

”Strategia pentru conservarea biodiversităţii, jalon important în PNRR, a fost practic măcelărită prin amendamentele PSD. PSD, în bună colaborare cu AUR, pune în pericol nu doar miliardul de euro aferent acestui jalon, ci şi alte miliarde de euro alocate pentru infrastructura care se construieşte în jurul ariilor protejate. Vorbim de şosele, autostrăzi, şcoli, spitale. În forma rezultată în urma acţiunii PSD, Strategia privind biodiversitatea ridică numeroase probleme şi noi, USR, vom transmite preşedintelui României – la care ajunge legea spre promulgare – toate îngrijorările noastre”, a declarat Diana Stoica, liderul deputaţilor USR.

”Nu vom accepta ca iresponsabilitatea, şantajul şi trădarea naţională a PSD să blocheze intrarea în ţară a miliarde de euro din fonduri europene. S-au obişnuit să ţină România capturată, la cheremul lor. Ei bine, suntem în acest guvern oameni care nu acceptă asta. Ministerul Mediului va transmite foarte clar către Administraţia Prezidenţială toate legile încălcate, toate angajamentele asumate care au fost şi ele încălcate. Astăzi, o ţară întreagă a văzut de ce PSD a vrut să treacă această lege prin Parlament: pentru a o distruge cu totul”, a  subliniat ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu.

Potrivit USR, la fel ca la Senat, PSD a venit în comisiile din Camera Deputaţilor cu peste o sută de pagini de amendamente la Strategia naţională pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030, ”doar, doar reuşesc să saboteze orice încercare de reformă şi orice angajament asumat de România în trecut”.

”De exemplu, România şi-a asumat în 2020, prin Strategia Europeană privind biodiversitatea, un obiectiv pentru 2030 de 10% zone de protecţie strictă şi 30% zone cu management activ. PSD ignoră acest fapt şi a modificat aceste procente (5% zone de protecţie strictă şi 25% zone cu management activ).Şi tot pentru a sabota măsurile cuprinse în Strategie, PSD a forţat ca acestea să nu aibă finanţare alocată prin Administraţia Fondului pentru Mediu. De asemenea, pentru că nu vrea să se afle adevărul despre cum au fost gestionate în ultimii ani rezervaţiile şi parcurile naţionale, PSD a eliminat prevederile referitoare la efectuarea unui audit”, scrie în comunicatul USR.

Deputaţii USR au ”luptat” în comisiile parlamentare pentru ca Strategia privind conservarea biodiversităţii să nu fie masacrată şi pentru ca cele 11 obiective principale, existente pentru România de ani de zile, să fie respectate, adaugă sursa citată.

”Strategia – înaintată iniţial de ministra Mediului, Diana Buzoianu, apoi preluată sub forma unui proiect de lege de către parlamentarii USR Diana Stoica şi Sorin Şipoş şi senatorul PNL Glad Varga – este un document care stabileşte măsuri administrative pentru aplicarea acestor obiective deja asumate, nu creează noi reglementări şi nu blochează investiţiile, aşa cum au susţinut, în mod mincinos, PSD şi AUR”, subliniază USR.

Pe de altă parte, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că a votat împotriva proiectului de lege privind aprobarea Strategiei naţionale pentru biodiversitate, considerând că documentul nu apără interesele României, ci promovează politici care afectează fermierii şi dezvoltarea României. 

AUR atrage atenţia, într-un comunicat de presă, că strategia conţine ”prevederi înşelătoare privind sprijinul acordat agricultorilor şi reprezintă încă un pas spre impunerea unor politici de mediu rupte de realitatea din România”.

Deputatul AUR Valeriu Munteanu a calificat strategia drept unul dintre cele mai nocive documente ajunse în Parlament şi a acuzat că aceasta promovează o viziune ideologică, în detrimentul interesului naţional.

”Acest document, Strategia pentru biodiversitate, este unul dintre cele mai odioase documente care au ajuns în Parlament în ultima perioadă. Nu reprezintă interesele României în acest domeniu. Este un document programatic al USR, care mărturiseşte extremismul ecologic”, a declarat deputatul AUR Valeriu Munteanu.

Parlamentarul AUR a arătat că modificările operate în comisii nu au reuşit să corecteze problemele de fond ale documentului.

”S-a încercat, în ultimele două zile, cârpirea acestui document în Comisia pentru mediu şi în Comisia juridică, dar strâmbitatea acestui document este atât de mare, încât această lucrare s-a dovedit a fi sisifică”, a afirmat Valeriu Munteanu.

Deputatul AUR a avertizat că fermierii sunt principalii afectaţi de strategie şi a susţinut că documentul creează aşteptări pe care chiar textul său le contrazice.

”Domnul ministru Fechet a spus foarte clar: sunt prevederi amăgitoare pentru fermieri. Ori documentul spune foarte clar că nu vor exista compensaţii pentru fermieri. Sunt prevederi care mint fermierii, care vor fi afectaţi în mod direct şi foarte grav de prevederile acestui document”, a precizat deputatul AUR.

Valeriu Munteanu a criticat şi modul în care a fost elaborată strategia, susţinând că aceasta nu a fost redactată în cadrul ministerului.

”Acest document nu a fost scris la minister. Pentru că, iată, plătim sute de mii de funcţionari, zeci de mii de funcţionari, şi nu s-a găsit cineva să scrie acest document. A trebuit ca USR să dea mulţi, mulţi bani unor companii care să scrie strâmb acest document. În aceste condiţii, AUR nu poate şi nu va susţine acest document”, a declarat deputatul AUR Valeriu Munteanu.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.