Președintele Nicușor Dan a primit un mesaj de mulțumire din partea lui Donald Trump pentru proiectul Parcului Prieteniei Româno-Americane care îi va purta numele în București.
Mesajul i-a fost transmis telefonic de Paolo Zampolli, trimisul special al președintelui SUA, chiar în timpul prezentării proiectului.
Paolo Zampolli a declarat în timpul conferinţei că încearcă să sune un prieten, dar este foarte ocupat.
La scurt timp, a fost sunat înapoi de preşedintele Nicuşor Dan, care se află în Republica Moldova.
Trimisul Special al Preşedintelui SUA pentru Parteneriate Globale i-a spus lui Nicuşor Dan că se află în Parcul Tudor Arghezi, la inaugurarea proiectului Parcului Prieteniei Româno-Americane Donald Trump.
Paolo Zampolli i-a transmis preşedintelui Nicuşor Dan că preşedintele SUA, Donald Trump, i-a spus să îi mulţumească personal pentru acest proiect care este frumos.
„Vreau să vă spun că preşedintele Trump mi-a cerut ca personal să vă transmit mulţumiri şi oamenilor din România. Proiectul pe care l-am creat împreună este frumos. Ştiu că sunteţi plecat, dar vă mulţumesc”, i-a spus Paolo Zampolli preşedintelui, la telefon.
Nicuşor Dan i-a răspuns că se află la Ambasada României din Chişinău şi l-a întrebat dacă a văzut parcul.
„Când revenim la România, vom merge împreună (la parc, nr) şi aştept să vă văd peste câteva zile, în New York”, a mai spus reprezentantul SUA, Nicuşor Dan răspunzând că aşteaptă să se întâlnească în SUA.
Preşedintele Nicuşor Dan va participa, în septembrie, la lucrările celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se va desfăşura la New York.